Poezie
Autopsia unui cadavru înghețat
2 min lectură·
Mediu
Abia ieșisem din tura de noapte.
Schimbul trei mi se părea cel mai
greu de pătruns cu mintea
în dimineața gândului trecut.
Mă străpunge-n spate,
ca o șoaptă rece,
un fel de rană deschizând o amintire:
eram eu și încă doi copii.
Ne dădeam cu sania de undeva de sus
și ajungeam undeva jos...
Case nu erau pe nicăieri,
oamenii erau niște post-amintiri ale zăpezii,
iar eu un vis dintre anotimpuri.
Ei doi au coborât primii, iar eu pe urmă.
(probabil pe urma lor paralelă de toate speranțele bănuite.)
L-am găsit pe unul mâncându-l pe celălalt
care plăngea în zăpadă de teama de a rămâne în viață.
De pofta de amintire am început să mă înfrupt și eu:
i-am luat ochii, inima și mâna dreaptă,
oasele le-am îngropat sub un om de zăpadă.
Mai târziu am aflat că celălalt a murit în cadă
ciopârțindu-și penisul, pântecele și fața.
L-au plâns părinții, l-au renegat popii,
iar eu m-am speriat de a nu mă mânca
și aș fi vrut să vomit tot,
inclusiv imaginea unei astfel de crime de suflet.
Am trăit până astăzi, când pântecele meu sângerează
și vrea să nască un idol pentru care să mă devorez.
De teama de a mă recunoaște
m-am sinucis la marginea drumului, lângă salcâmi,
cu o forfecuță de unghii și am lăsat
să ningă peste mine cu fulgi mari,
uitându-mă la lună și visând la schimbul unu
și la un mormânt cu flori.
024039
0
P.S. - Până la urmă, ce-a avut cu bietul penis de s-a apucat să-l ciopârțească? Îl stânjenea?