Tipsie daniel constantin

Legea din vers Din gândurile mele-aș face legi, Și din dureri, un cânt adânc de jale, Eu, călător etern prin ierni pribegi, În poezie mi-am găsit o cale. Să spun durerea care arde-n mine, Iar

Noi Și Andrei și Pavel din cer de-ar coborî, Pe pământ se pare bine tot n-ar fi, Din icoane mirul tot de-ar izvorî, E cu neputință noi a ne iubi. Mergem la biserici cu un chip smerit, Dar

Cântare pentru o țară fără partitură Ne-ngropăm actorii, ne-ngropăm poeții. Iubim nefericirea, din ea ne facem rai. Trăim pe datorie pentru tot restul vieții, Iar pe perete-avem Răpirea din

Dumnezeu ne-a părăsit Eu cred că Dumnezeu ne-a părăsit, Din cer, lumina sfântă nu mai coboară, Și totul este atât de greu a fi privit; Suntem copiii nimănui, uitați întâia oară. În biserici,

Obositul începutului de lună Astăzi, depresia a devenit stăpână Și pe poet, dar și pe tot ce scrie. Eu, obositul începutului de lună, Încă aștept acea toamnă târzie. Inadaptat sunt chiar

Hybris Avem pretenția că suntem perfecți, Fără pată, chiar lipsiți de defecte, Că suntem briza rece-a unei dimineți Pe care noaptea n-a dorit să o aștepte. Suntem icoane vii în ochii

Lanț pe suflet Nu știu dacă este bine sau nu, Dar timpul pare că ne e dușman. În ochi eu te privesc și simt că tu Într-ale vieții ai rămas profan. Încă mai crezi că toți spun ce gândesc Și