Ultimul cântec al bufonului
În regatul surzilor timpul curgea greu. Coroana regelui se topea încet, picătură cu picătură, pe fruntea lui, ca o vină fără sfârșit, un aur ros de propriile porunci. Nimeni nu mai știa când
TCTipsie daniel constantinDin același tăciune
Chiar dacă evadăm unul din altul, lumea nu a fost zidită pentru singurătatea jumătăților. Ne prefacem întregi, în timp ce fiecare pas cioplește lipsa noastră în trunchiul celuilalt. Tâmplele ne-au
TCTipsie daniel constantinAm uitat că „a iubi” e verb
Ne risipim în lucruri trecătoare, ca și cum am putea mitui timpul, cerând încă o zi, încă o victorie. Uităm că drumul nu l-am desenat noi. L-am primit. Iar Dumnezeu nu ne va întreba cât am
TCTipsie daniel constantinÎntre culoare, cuvânt și tăcere
Dacă ar fi să-mi desenez visele pe o pânză, n-aș ști ce culori să aleg. Poate negrul — adânc și tăcut, ca o noapte care și-a pierdut stelele. Poate griul — culoarea drumurilor care au uitat
TCTipsie daniel constantinRegret târziu
Te-am așteptat o viață întreagă, în zadar, Te-am regăsit când ai plecat – ce trist coșmar! Pe noptieră, chipul tău a încremenit, Iar în odaie totul pare împietrit. Stingher scriu azi povestea
TCTipsie daniel constantinNecrologul unei zile de marți
În orașul în care nimeni nu mai visa, ferestrele se deschideau doar din obișnuință, iar diminețile veneau la serviciu ca niște funcționari obosiți. Pe bulevardul principal, Dumnezeu era
TCTipsie daniel constantinBilet doar dus
Mi-am luat bilet doar dus și am plecat. Orașul dispăruse dintr-odată, iar eu, cu pas grăbit și apăsat, n-am vrut în urmă să privesc vreodată. Lăsam în spate tot ce-am cunoscut: un nume, un trecut,
TCTipsie daniel constantinSufletul care n-a cedat
Nu mi-am vândut viața pe semnătura unor umbre cu chip de oameni, care nu știu să scrie decât cuvintele hotărâte de alții și se hrănesc din propria lor foame. Am stat departe de cei care fac din
TCTipsie daniel constantinRegatul care m-a visat
Mi-am ridicat un regat într-un castel de nisip, cu ziduri fragile cât o respirație uitată la mijloc. Eram rege, iar nisipul mă asculta ca pe un jurământ vechi al mării. Floarea de liliac îmi era
TCTipsie daniel constantinCe mi-au luat nu moare în mine
Mama, mă doare tot, se pare, Căci m-au furat și râd de mine, Mi-au luat ceara din lumânare Și-au pus în loc numai suspine. Mi-au luat și pâinea de pe masă Și zâmbetul de sărbători, Iar mama,
TCTipsie daniel constantinEroziunea cuvântului
Frumos grăia cândva poetul, Și ce-a rămas acum din el Privește-n gol, și epitetul, Iar incultura-i un flagel. Își cer copacii înapoi Dreptul de-a fi stăpâni pe cărți, Și foile-au iscat
TCTipsie daniel constantinCopilul dintre cer și abis
Pe obrazul copilului abia născut se adună mări fără iubire și ceruri fără iertare. A fost creat greșit — o sirenă din adânc și un înger condamnat să nu mai simtă. S-au găsit acolo unde normele
TCTipsie daniel constantinNu mai există suprafață
Nu-i loc, nu-i timp, nu-i vremea pentru mine, Nici pe pământ și nici în cer, se pare. Iar gândul ipohondru simt cum vine Peste nepământeanul, ignorat de soare. Mă doare rădăcina din cuvânt, Și sub
TCTipsie daniel constantinEpitaf pentru o fraternitate imaginară
Eram două suflete pereche sau poate doar eu inventând din tăcere o fraternitate care nu respira. Te-aș fi purtat dincolo de nori, nu din iubire, ci dintr-o loialitate fără martori care se credea
TCTipsie daniel constantinCerul în cămașă de forță
Într-un cer care s-a sfărâmat în bucăți, îngerii poartă cămăși de forță, aripile lor — legate, și nu mai știu dacă zborul a fost pedeapsă sau vis. Sub ei, demonii nu mai ard. Poartă costume de
TCTipsie daniel constantinEu și vrejul de fasole
am obosit să-mi număr pașii pe un pământ strâmb unde adevărul se spune în șoaptă, cu capul plecat, iar minciuna defilează unde poeții sunt catalogați ciudați fiindcă spun lucrurilor pe nume unde
TCTipsie daniel constantinNeghina din cuvânt
Eu știu că lumea-i prost făcută și că esența a murit, așa că voi cultiva cucută și-o pun în versul meu finit. Neghina a decis că-i timpul ca grâul să-și schimbe culoarea, iar, din păcate,
TCTipsie daniel constantinCopilul de humă
Copilul de humă și-a strâns râsul în pumni și l-a ascuns sub limbă, hotărând că lumea, cu fețe grăbite și aspre, nu-l mai merită. A coborât în ocean ca într-o uitare curată, unde valurile nu judecă
TCTipsie daniel constantinElixir și Otravă
Eu te dezbrac în fiecare vis Și te acopăr cu metafore-n versurile mele, Ești calea către un pierdut paradis Și plânsul mut al iubirii căzute dintre stele. Pe buze-ți picur tăceri cu gust de
TCTipsie daniel constantinNoi și cifra doi
Au înflorit cireșii peste noi, Iar banca noastră pare părăsită. Încă nu știm ce e cu cifra doi, Și-n noi iubire plânge, nerostită. Iar vântul ne aduce amintiri, Și pentru noi, copiii fostei
TCTipsie daniel constantinSub greutatea a ceea ce nu vine
Fiecare gând — pare spânzurat în capul meu de niște funii de fum — se leagănă între „a fost” și „n-a fost niciodată”, ca o amintire care refuză să cadă, dar nici nu mai știe cum să rămână vie. Și
TCTipsie daniel constantinÎnaintea uitării
Te-aș fi urmat și dincolo de moarte, Pentru că viața asta nu ne-a fost de-ajuns, Dar ale tale, negândite șoapte, Au ridicat tăceri de nepătruns. Toamna, poate și iarna de-ar veni, Ori timpul ce se
TCTipsie daniel constantinÎntre Dumnezeu și Diavol — doar o cafea amară
Azi-noapte am stat în vis la masă cu Dumnezeu. L-am întrebat de ce lumea asta pare făcută pe grabă, ca o casă ridicată pe un sol mlăștinos, în prag de iarnă, cu pereți subțiri și ferestre care nu
TCTipsie daniel constantinDe ce doare să fii om
Doamne, dacă tot ne-am întâlnit în vis, m-am gândit că poate acum e momentul să întreb, nu ca în cărți, nu ca în rugăciuni învățate, ci așa cum îmi vine, cu vocea tremurândă. Cum se face că Tu ai
TCTipsie daniel constantin