Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ce mi-au luat nu moare în mine

2 min lectură·
Mediu
Mama, mă doare tot, se pare,
Căci m-au furat și râd de mine,
Mi-au luat ceara din lumânare
Și-au pus în loc numai suspine.
Mi-au luat și pâinea de pe masă
Și zâmbetul de sărbători,
Iar mama, parcă, nu le pasă
Că plâng până adorm în zori.
Mă strânge inima din piept,
Iar cerul nu-mi dă răspuns,
Și, neștiind ce să aștept,
În mine rana s-a ascuns.
Pe masa lor sunt bunătăți,
La mine farfuria-i goală,
Mă culc flămând ca-n alte dăți
Degeaba am atâta școală.
Sunt zile când mă simt pierdut,
Mi-au luat și dreptul la respect,
Și merg pe drumuri abătut,
Întrebând vântul: ce-i corect?
Dar vântul tace și mă lasă
Cu gânduri grele de granit,
Iar timpului nici că îi pasă
Că lumea crudă m-a rănit.
Din golul ăsta cresc în taină,
Cu pași mărunți, și totuși drept,
Și-am să le arăt că sub ruină
Rămâne omul cel corect.
Nu cer milă și nici dreptate,
Căci pare că am fost uitat,
Dar, mamă, jur că până la moarte
Voi câștiga ce mi-au furat.
Iar dacă moartea o să vină
Mult mai devreme pentru mine,
Tu, mamă, să-i chemi la cină
Și să-i privești fără rușine.
Să vadă toți ce au lăsat,
În loc de om — o rană vie,
Și-un vis frumos, neterminat,
Ce n-a cerut decât să fie.
Poate atunci, târziu în noapte,
Se va trezi din ei un glas,
Privind la tot ce-au pus în fapte
Și ce în urmă a rămas.
Dar eu nu cad. Nu mă destram.
Din tot ce doare, eu rămân.
007
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
260
Citire
2 min
Versuri
46
Actualizat

Cum sa citezi

Tipsie daniel constantin. “Ce mi-au luat nu moare în mine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tipsie-daniel-constantin/poezie/14201873/ce-mi-au-luat-nu-moare-in-mine

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.