Poezie
Scaunul gol
1 min lectură·
Mediu
Sunt bărbatul care n-a știut să plângă.
Am luat tăcerea drept demnitate
și am purtat-o ca pe un costum bun
la toate înmormântările mele.
La masa decenței
am lăsat un scaun liber,
să mă așez când lumea
se va opri din alergat.
Lumea nu s-a oprit.
În fiecare zi pare mai rău.
Bisericile sunt pline
de lumânări aprinse de atei vopsiți,
iar îngerii și demonii
au uitat că sunt dușmani
și fac revelioane împreună.
Dumnezeu, uluit,
a hotărât să nu mai intervină.
El privește și nu înțelege...
Scaunul e încă gol.
De ce?
Poate nu mai cred
că celelalte sunt ocupate
de oameni asemeni mie.
Poate, după atâtea umilințe,
decența a ajuns să însemne
stingere de sine.
Atunci eu sunt sau nu mai sunt?
Iar dacă nu mai sunt,
de ce mai este nevoie de acel scaun?
000
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 137
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Tipsie daniel constantin. “Scaunul gol.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tipsie-daniel-constantin/poezie/14206907/scaunul-golComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.