Poezie
Dreptul la miracol
2 min lectură·
Mediu
M-am dus la baltă să prind ceva pește,
că banii de mâncare se cam terminaseră.
Aveam un câine, trei undițe
și câteva râme atât de slabe,
de parcă pământul însuși
le-ar fi retras dreptul la hrană.
Atunci l-am văzut:
un peștișor de aur cu solzii ruginiți
și privirea unui funcționar
care așteaptă să fie disponibilizat.
— Cum mai stai cu miracolele? l-a întrebat câinele.
— Le-am suspendat, a spus peștișorul.
Oamenii nu mai cer palate, nici nemurire.
Vor o lună fără datorii,
un copil rămas în țară,
o bătrânețe fără pastile.
Nu mai fac față.
— Și nu există nicio soluție?
Peștișorul a zgâriat mâlul cu coada.
— Am nevoie de râme de aur.
Am tăcut.
Mi-am strâns undițele și am pornit spre casă.
Oricum, nu prinsesem nimic.
Câinele mergea înaintea mea,
cu pasul apăsat de îngrijorare.
Cum ajung acasă,
voi săpa printre rădăcini.
Poate voi găsi o râmă de aur.
Cu ea voi încerca să-l prind
și nu-i voi cere palate,
nici bani cât să-mi cumpăr o viață nouă.
Voi cere doar atât:
să pot spune „Azi e un pic mai bine”
fără să simt că mint.
Să se întoarcă zilele
în care speranța nu costa nimic,
în care un copil pescuia liniștit,
cu o momeală obișnuită,
visând la peștișorul de aur.
„Mâine ne întoarcem”, i-am spus câinelui.
El a dat din coadă.
Peștișorul de aur, undeva în adânc,
plângea.
007
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 231
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 43
- Actualizat
Cum sa citezi
Tipsie daniel constantin. “Dreptul la miracol.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tipsie-daniel-constantin/poezie/14206164/dreptul-la-miracolComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.