Primul semn

insusi cortegiul funerar imaginar este unul atent construit(în urmă un morman de frunze veștede/și un zbor sâsâit...)primele trei versuri sunt superbe...al 4-lea nu-si are sensul in viziunea mea. felicitari inca o data. promit ca-ti voi citi poeziile frecvent, caci am avut o pauza mai lunga pe agonia...poate si din cauza scepticismului editorilor...sau cine stie ...a...lipsei mele de valoare...

cu multa stima,
andrei

Acest prim semn este promitator, versul vine din interior limpede ca izvoru ce sangereaza inviind pamantul... cuvantul inutil dispare, este ca morfina pura, sufletul amplifica darnicia versului, angoasa trece in acea stare de liniste asemuita cu implozia:

\"îmi așez mâinile peste piept
și îmi închipui plecarea

în urmă un morman de frunze veștede
și un zbor sâsâit...

dincolo de orice altă atingere a cărnii
doar vârful degetelor unite

ca un semn...\"

Semn la semn cu bucurie! 3d

“Imaginea suprapusă a trupului” tău conturează un zbor de “frunze veștede”.
Timpul ce oscilează mereu în intervalul zilelor umblă prin tine cu mâinile ca niște semne ambigue răvășind intimitatea.

Teo, intru si eu cand ma plesneste dorul de cuvant si dau peste tine de fiecare data cu aceeasi uimire nauca. maturitatea scrisului si a constiintei tale iese sublim la suprafata.
cu drag,
Ioana B.

Descopăr aici o știință profundă a descrierii unor momente destul de greu de descris de un muritor de rînd. Reușești în atît de puține cuvinte să descrii mai multe stări și să creezi imaginea aprope palpabilă a trecerii.

Nu știu ce aș putea spune. Primele 2 versuri m-au pus pe gînduri. Cine ar mai putea umbla prin mine, cînd nu mai e lumină? Încerc să privesc tabloul din ambele sensuri, din punctul de vedere al cititorului și din cel al celui care mîine intră în biserică. Da, poate timpul...
Apoi faci pauză. O si sugerezi prin \"între două clipe\". Îmi dai mie, cititorul, timp să mă mai întreb daca într-adevăr timpul îmi mai umblă mie celui care pleacă, prin trup.
Recunosc, urmatoarele 2 versuri le-am citit altfel puțin: \"îmi așez mâinile peste piept / ÎNCÃ îmi închipui plecarea\".

O poezie e cu atît mai bună cu cît îmi lasa mie, cititoril, posibilitatea să mă transpun, să o adaptez mie.
ce ai răîne de făcut? Ca un ultim gest - o ultimă atingere. De degete. Amprentele lăsate? \"ca un semn...\"


Mulțumesc pentru așa poem. Frumos.

Hmmmm.....

andrei,
e o plăcere să te văd revenind pe agonia și trecând prin pagina mea dându-mi binețe.nu te descuraja băiete. eu, în calitate de cititor și OM, apreciez ceea ce faci. te mai aștept la un pahar de litere.
cu prietenie,
teodor dume,

3d,
cuvântul tău încântă și bucură atunci când îl citesc în pagina mea.
știu că faci o analiză atentă.
te aștept orișicând
cu multă prietenie,
teodor dume,

răzvan,
mulțumesc de trecere și interpretare.
un semn bine primit.
stimă și considerație,
teodor dume,

ioana,
prezența ta onorabilă mă face să cred că n-am muncit degeaba
mulțumesc de semn. oricând ești binevenită. mă voi strădui să fiu
o gazdă primitoare.

cu sinceritate,
teodor dume,


ana,
sunt bucuros că ai găsit o portiță de intrare în poemul meu.
mulțumesc de vizită și de modul în care știi să interepretezi
da, ai punctat foarte bine stările.
ești printre puținii cititori care ai remarcat sensurile pe care le las cititorilor.
fiecare poem al meu pare frânturat și îndeosebi în final. nu este, desigur o fragmentare, ci doar o ruptură aparetă tocmai pentru a lăsa loc de interpretare în viziunea cititorului. în felul acersta fiecare cititor se împlinește regăsindu-se în scriierile respective.
mulțumesc și te mai aștept,

cu sinceritate,
teodor dume,