Poezie
sărăcia pictată cu acuarele
carte; exil în durerile altora
2 min lectură·
Mediu
ninge haotic dar colorat
vântul pendulează între case și
blocurile cu cinci etaje din cartierul velența
e o seară pervesă
pentru o cină
cu supă de păianjen
cap
gât
lăbi
aruncate picant
printre morcovi
o felie de țelină
și doi cartofi tăiați în opt
nimic mai mult
e felul de mâncare festivă
la care participă
tanti mița
cocoșata de la cinci
și boieroaica șefă de bloc
ea aduce țelina și morcovii căzuți
între mesele din piața cetate
la fel ca sâmbăta trecută
se mănâncă
se bea
se fumează tutun învelit în foi de ziar
până plesnește pulsul
palpitațiile înroșesc cartofii prinși
între unghiile râncede ale cocoșatei
neatinse de apă din toamnă
hâdoșenia fețelor sparge bulele
mineralelor din paharul de plastic
țintuit și înfășurat cu tact între degete
ca la o recepție de ștabi
colajul de fețe scurse
înconjoară masa din mijlocul camerei
care ține loc de bucătărie
în fiecare sâmbătă la cinci fix
oră când se adună mizeria
de pe scară înainte de a se transforma
în materie descompusă
tenul scorojit de vodcă și mulat
în crema nivea le înseninează privirea
doar atunci când george americanul
scote de sub braț
flaconul de vodcă cu eticheta julită și fără timbru
george e ghiorghiță a lui ion și cocoșata
plecat în străinătate la munci
și întors de sărbători
cu niște mănuși o pereche de blugi
ferfelițați la buzunare și buci
cu aer de vest
și un hello
salut scuipat printre dinți...
trist...
aceleași rânjete
aceleași nume
același meniu
și aceeași zi
sâmbăta la cinci fix
ninge
ninge colorat
cu îngeri și demoni
sărăcia plânge de emoție
e seara perversă
cu cap
gât
lăbi
și vodcă...
002.085
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Teodor Dume
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 273
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 68
- Actualizat
Cum sa citezi
Teodor Dume. “sărăcia pictată cu acuarele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/poezie/1758591/saracia-pictata-cu-acuareleComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
