Doar atât...

Câtă speranță ați închis în mătasea acestui poem cocon țesut din moarte, tăcerea unui Dumnezeu spectator, și ruga adresată singurei certitudini existențiale.
M-a răscolit tare adânc, poate multiplicat de ura primordială pe care o simt în fiecare an (asemenea zilei de mâine) când cei apropiați doresc neapărat să-mi reamintească obligațiunea impusă de responsabilitatea trăirii.
Nu-mi place albul, dar ador florile pătând cu sublim, cicatricile trunchiurilor, a ramurilor. Voi rămâne doar, în speranța admirării prezenței dumneavoastră la fiecare înflorire, clipind uneori și eu prin vecinătate, la rozul înroșit al copacilor preferințelor mele florale.

Felicitări: -*-

rc-m

de corectat, la versul 2 de ex. Şi repetiţia uşii se poate evita. Şi acel ca să, de la final. Şi la mine, poate dispărea. Direct, să nu mai poată intra. Textul e bun, maestrul RCM a surprins bine stările.

M-am împleticit puțin și eu la versul 2, dar am ales să nu ”observ”, poate din cauza aceleași probleme cu care mă lupt uneori, încercând să forțez sintaxa în favoarea, ca și aici, a subiectului ”prim”. Știu bine că domnul Caragea mi-a prins deja urechea -rămân nemișcat-, pentru că da, ”ca ai unui” se cere.

Cât de clar îmi sună în urechi și-acum, ”da Romi, poiezia e poiezie, da' pe tine gramaticile și matematicile te mâncă”. Hodinește-te în pace, tată.

Sper ca Domnul Dume să-mi ierte divagația nostalgică (mâini împreunate).

rc-m

o trecere care mă onorează!
mulțumesc pentru popas și modul în care
ați interpretat stările din text!

cu sinceritate!

sugestiile dvoastră sunt constructive
vă mulțumesc pentru asta!
textul este încă fierbinte!
abia l-am schițat, dar datorită dv i-am întărit scheletul

am modificat și mă bucură orice sugestie venită din sinceritatea sufletului

cu aleasă stimă!

Și sunt curios de mai multe păreri! Felicitări!

mai trebuie să faceți ceva, să nu se mai repete verbul a căuta. Nu propun soluții, vă rog frumos să veniți dv., când aveți timp, cu soluția potrivită. Vă mulțumesc!