Poezie
Când umbrele trec strada
1 min lectură·
Mediu
la fiecare colţ de stradă
sunt umbre
cu ochii închişi
traversează strada
e aceeaşi aglomeraţie
de ieri
am impresia că trec
dintr-un trecut într-altul
îmi refac drumul
în gând
intru în istoria gesturilor
pe care
tata le-a făcut
dialoghez cu mine însumi deşi
pare ciudat
am impresia că
mă aşteaptă la capăt de zi
nu
azi nu voi traversa…
051.187
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Teodor Dume
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 59
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Teodor Dume. “Când umbrele trec strada.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/poezie/14173008/cand-umbrele-trec-stradaComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ȘȘșters✓al poetului Teodor Dume, tradus și în franceză. Simplu, fără efecte speciale. Mă intrigă un lucru. Prima oară sunt umbrele care traversează strada, apoi se folosesc verbele: am impresia că trec și îmi refac. Se poate crede că tot despre umbre este vorba că trec și îmi refac drumul, nefiind o specificație clară a persoanei I. Ar fi trebuit un Eu înainte de am impresia. Salvarea vine totuși, un pic mai încolo, de la verbul intru, persoana l, singular. Repetiția verbului am impresia, într-un text scurt, e o alegere riscantă. Acolo la mine însumi, ca să delimitez mai bine persoana a treia, aș fi pus sinele meu sau eul meu, ca să se facă corect acordul cu verbul mă așteaptă. Poemul e valoros și merită, la o viitoare antologie, două mici clarificări.
0
TDMultumesc din suflet pentru trecete si pentru scanarea atentă a acestui text
Cu sinceritate,
Teodor Dume,
Cu sinceritate,
Teodor Dume,
0
DVDistincție acordată
Un poem sapiențial marca Teodor Dume: "Când umbrele trec strada".
A cunoaște pe mulți înseamnă a te bucura și a te întrista la regăsirea / negăsirea lor. Oamenii se mai schimbă în viață. Puținii prieteni adevărați rămân paroliști. Cu cât sunt mai mulți, cu atât simți o fericire de a fi un trecător în viață, chiar un mentor al unor amici, un Iov, un Avram, un Moise, un Ilie care nu prea a stat, ci a tot umblat, să cunoască inimi și să adune înțelegere în minte, afecțiune în artă, tărie de caracter, hotărâre de intelectual veritab în orice discurs public, încredere constantă că lumea românească are încă resorturi meditative adevărate, că nu piere ușor tot ce i s-a insuflat bun din strămoși.
Avem de continuat misiuni de la părinți, îndemnuri paterna, să-i respectăm în mod egal pe toți semenii, să-i considerăm persoane active și orientate spre îndreptare morală, chiar dacă ar trece și prin pase mai proaste, să-i ajutăm dacă este nevoie, pentru contopirea prietenească a vieților deja cunoscute, deja precum vasele comunicante:
"am impresia că trec
dintr-un trecut în altul
îmi refac drumul
în gând
intru în istoria gesturilor
pe care
tata le-a făcut".
Poemul este și ca o scurtcircuitare a propriului sine. Eul liric rămâne spre final într-o expectativă, potențând mult sensurile unei expresii verbale cotidiene banale:
"dialoghez cu mine însumi deși
pare ciudat
am impresia că
mă așteaptă la capăt de zi
nu
azi nu voi traversa..."
Tatălui eului liric i se simte prezența, dar poetul nu traversează în direcția plecării departe-departe, ci rămâne să-și facă datoria artistică în cetatea pământească, în interiorul palisadelor Artei. E o luptă frumoasă, binecuvântată a-ți face mereu datoria de cetățean al Artei în orice loc, la timp, când alții nu mai vor, ori nu mai știu bine s-o facă.
A cunoaște pe mulți înseamnă a te bucura și a te întrista la regăsirea / negăsirea lor. Oamenii se mai schimbă în viață. Puținii prieteni adevărați rămân paroliști. Cu cât sunt mai mulți, cu atât simți o fericire de a fi un trecător în viață, chiar un mentor al unor amici, un Iov, un Avram, un Moise, un Ilie care nu prea a stat, ci a tot umblat, să cunoască inimi și să adune înțelegere în minte, afecțiune în artă, tărie de caracter, hotărâre de intelectual veritab în orice discurs public, încredere constantă că lumea românească are încă resorturi meditative adevărate, că nu piere ușor tot ce i s-a insuflat bun din strămoși.
Avem de continuat misiuni de la părinți, îndemnuri paterna, să-i respectăm în mod egal pe toți semenii, să-i considerăm persoane active și orientate spre îndreptare morală, chiar dacă ar trece și prin pase mai proaste, să-i ajutăm dacă este nevoie, pentru contopirea prietenească a vieților deja cunoscute, deja precum vasele comunicante:
"am impresia că trec
dintr-un trecut în altul
îmi refac drumul
în gând
intru în istoria gesturilor
pe care
tata le-a făcut".
Poemul este și ca o scurtcircuitare a propriului sine. Eul liric rămâne spre final într-o expectativă, potențând mult sensurile unei expresii verbale cotidiene banale:
"dialoghez cu mine însumi deși
pare ciudat
am impresia că
mă așteaptă la capăt de zi
nu
azi nu voi traversa..."
Tatălui eului liric i se simte prezența, dar poetul nu traversează în direcția plecării departe-departe, ci rămâne să-și facă datoria artistică în cetatea pământească, în interiorul palisadelor Artei. E o luptă frumoasă, binecuvântată a-ți face mereu datoria de cetățean al Artei în orice loc, la timp, când alții nu mai vor, ori nu mai știu bine s-o facă.
0
TDCu mulțumiri de suflet
Același,
Teodor Dume,
Același,
Teodor Dume,
0