Poezie
teo, micul apaș...
1 min lectură·
Mediu
copil fiind
îmi puneam pe cap o pălărie
îmbrăcam o geacă din piele
de regulă pe cea a lui tata
și țineam în mână un pistol făcut
din creangă de soc
mă ascundeam în spatele ușii
și când apărea mama săream și...poc...poc...poc...
alteori din penele de rață căzute pe lângă cuibar
îmi făceam o coroniță și mi-o puneam pe cap
mă dezbrăcam până la piele
luam lingura de lemn a bunicii
o oală din tablă zincată și începeam să bat
până începeau vecinii să apară pe la garduri
dar eu băteam...băteam...băteam și tot băteam...
în onoarea micului apaș - că așa îmi spunea bunica –
aprindeam focul și în ritm de tobe
înconjuram căpițele de fân ale vecinilor
care după un timp
păreau locomotive cu aburi
seara înainte de culcare
mă uitam înspre cuiul pe care tata ținea biciul
spre ghinionul meu deseori era gol
atunci mă ascundeam în poalele mamii
și cu degetele mici de apaș îi mângâiam buzele
era singura strategie probată
care îmi salva curul de biciul lui tata
012.155
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Teodor Dume
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 172
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Teodor Dume. “teo, micul apaș....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/poezie/14147350/teo-micul-apasComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
RRRRrazvan rachieriu✓Când eram „copii” jocurile dădeau distracției sens exponențial, grijile erau o utopie, competiția era inexistentă și viața noastră incipientă căpăta luminozități ludice, iar vârsta copilăriei iriza genuin și ingenuu.
0