Poezie
inima e un fluviu cu pește piranha
carte.durerea din spatele cărnii
1 min lectură·
Mediu
suferă de o frumusețe inconștientă
este punctul lui forte alături
de alte câteva calități incontestabile
ochi verzi nas alungit breton șuvițat
în blond și multe alte picanterii
pe care și le etalează
o dată pe an
de ziua lui
își înlocuiește orgasmul cu
ideea de păcat
sexul e o noțiune abstractă pentru el
o clepsidră prin care trec anii
arată ca o așchie
un Isus frustrat
răspunde la salut prin
înclinarea capului
face colecție de abțibilduri
cu fotbaliști și le pune în
rama oglinzii din camera mică
alături de fotografia anei
(o fată uscățivă care s-a dus la cer
înainte de vreme)
inima e un fluviu cu pește pirania
îmi spune cuceritor
învață din tristeți iubește absent
șterge cu șervețelul orice urmă de atingere
și calcă pe durere ca moartea pe lut
uneori își îngroapă obrazul între palme
și prin jumătăți de cuvinte
îl cheamă pe Dumnezeu
și-l roagă să-i arate calea
spre moarte
vorbește tremurat și
rupe din tăcere
puțin câte puțin
din când în când
mă întreabă despre ana
și frumusețea ei
dar astăzi a plâns
nimeni nu are dreptul
să întrebe
de ce
054.095
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Teodor Dume
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 186
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 42
- Actualizat
Cum sa citezi
Teodor Dume. “inima e un fluviu cu pește piranha.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/poezie/14023824/inima-e-un-fluviu-cu-peste-piranhaComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
finalul strica tot, prin faptul ca fpoloseste tale quale un sablon fara sa l valorifice. si descrierea personajului nu e chiar rea, dincolo de erori gen piraia (prezenta si n titlu) sau de trenurat, eroare de tastare, precum si dincolo de anumite poticniri care tin tot de zona cliseului, gen moarte pusa n context cu lutul. ce spun e ca ea ar putea duce undeva poate chiar catre misterul acelui plans, dar in niciun caz la nimeni nu are dreptul sa intrebe de ce, patetizat excesiv prin punctele de suspensie.
0
Distincție acordată
piraia ori piranha ,ambele sunt admise de dictionar ...un portret care iradiaza sentimente puternice de compasiune, dar ar trebui concentrat pentru a câstiga în intensitate,în forta poetica
poetul schimba registrul cu care ne-a obisnuit ,acest poem narativ are unele stângacii, dar lasa sa se contureze în cele din urma profilul unei fiinte care ne misca,un destin tragic:
"arată ca o așchie
un Isus frustrat
răspunde la salut prin
înclinarea capului
face colecție de abțibilduri
cu fotbaliști și le pune în
rama oglinzii din camera mică
alături de fotografia anei
(o fată uscățivă care s-a dus la cer
înainte de vreme)
inima e o baltă cu pește piraia
îmi spune cuceritor"
poetul schimba registrul cu care ne-a obisnuit ,acest poem narativ are unele stângacii, dar lasa sa se contureze în cele din urma profilul unei fiinte care ne misca,un destin tragic:
"arată ca o așchie
un Isus frustrat
răspunde la salut prin
înclinarea capului
face colecție de abțibilduri
cu fotbaliști și le pune în
rama oglinzii din camera mică
alături de fotografia anei
(o fată uscățivă care s-a dus la cer
înainte de vreme)
inima e o baltă cu pește piraia
îmi spune cuceritor"
0
pentru trecere, înstelare, încurajare și sesizarea unor neajunsuri.
desigur că nimic nu poate fi perfect într-o lume mereu în mișcare.
am corectat greșelile provenite din tastură precum și LAC în FLUVIU.
cu sinceritate,
desigur că nimic nu poate fi perfect într-o lume mereu în mișcare.
am corectat greșelile provenite din tastură precum și LAC în FLUVIU.
cu sinceritate,
0
cu scuze pentru întârzierea răspunsului aduc mulțumiri domnului ionuț caragea pentru semn și punctările făcute pe text.
multă stimă,
multă stimă,
0
