Privind în urmă...

(în amintirea părinților mei) În casa noastră primitoare rămas–a busuiocul prins la grindă un borcan cu flori mirositoare pus pe masa mare de la tindă toti ce au fost cândva s-au dus acolo unde nu se poate spune în țara unde veșnic e apus o țară fără lacrimi, fără nume o lacrimă uscată pe batistă îmi aduce aminte că au fost și lavița crăpată tot mai tristă îi așteaptă zi de zi dar fără rost unde, unde sunteți dragii mei ușa de la poartă e încuiată în curte peste tot și pe alei crescut-au spinii până la poartă din când în când doar clopotele bat amintind că-i mare sărbătoare și babele puține câte sunt în sat se-nchină pentru-n răsărit de soare îmbătrânesc și țiglele pe casă pereții au crăpat și s-au urnit din loc vecinii pleacă unul câte unul spre casa cea de lut și fără foc mamă, sunt copilul tău și-aștept la poartă soarele e dus de mult înspre apus te rog privește-n mine și mă iartă precum și Tatăl Sfânt de sus o să plec și eu din lumea asta durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund că timpul o să-mi vindece și rănile uitate și tot ce-a fost și fi-va în curând plecăciune mamă, tată și tuturor pe care v-am iubit mă duc încet că știu că altădată nu voi putea păși spre răsărit