Grăunte de nisip
Marea are întotdeauna dreptate,
Universul ascunde planete
În găuri roz.
Primul om de pe Pământ
Nu știa că va muri,
A fost deajuns chipul ei
Și un fruct necopt.
Vulcanii ascund în
Vise,armuri,durere,nepăsare
Doar banii cântă în urechea ta,
Lebede mute, îngerii nu ascultă
Haosul din inimă.
Doar unghii, haine și poșete
Te fac să fii adevărată,
Copiii plâng, nu au
Urzici,eșarfe, lampioane,
Iepuri fosforescenti aleargă,
Planete verzi, 5 camioane,
Mai lasă, poate o să meargă.
Ninsoarea gri te-a transformat
Într-o pădure fără brazi
Blestem ciuperci,tărâm
Chip de foc,
Tu faci din noapte zi
Și arzi toate speranțele
În măruntaiele tale
Pline de flăcări albastre.
Chip de foc,
Tu nu ai somn
Decât atunci când
Nu mai poți înghiți pe nimeni.
Chip de
Vino, visele tale fug prin Eden,
Viața ta e dincolo de gard.
Realitatea zdrobește oase,
Mutilează suflete și distruge vieți.
Haide, atingerea caldă a telefonului
Te poate salva din orice,
Tu ești
Noroc,geamul spart are sângele tău
Desenat pe perete
Ca o inimă răvășită.
Iluzii și spini uscați
Plutesc în aerul rece.
De ce trăim?
Un sunet cald
Pătrunde în suflet.
Primul sărut nu are sfârșit,
Panglici argintii,
Pășești în lumea de gheață,
Ai deja mers de eschimos
Și suflet de focă îndrăgostită.
Copaci încremeniți,
Gândurile tale
Zboară ca aurora boreală
Pe câmpii nesfârșite.
Stele
România,numele tău pare banal
Precum o scamatorie ce are loc
În fața tuturor
Fără ca nimeni să înțeleagă
Ce a vrut magicianul.
România, chipul tău
Are mai multe fețe,
Unele hidoase, altele
Ultima oară
Când soarele răsare
Lumina vine din ochii tăi de diamant.
Ultimul sărut
Rămâne pe buze
Ca un cuvânt din inimă
Rămas nerostit.
Ultimul foc aprins
Arde toate grijile
Unei vieți efemere.
Atunci când visele devin realitate
Viața devine moarte,
Amintirile rămân un totem
Regretele doar un blestem.
Caută în tine abisul
Fugi de tot ce-i frivol,
Mătură în vise Parisul
Nu te mai du pe la
Stele în noroi,
Sufletul tău nu are granițe
Pământul e început și sfârșit...
Planuri mari,afaceri,
Vise de mărire,
Toate se sfârșesc
Chiar aici, sub tine.
Amintiri și umbre,
Frunze și destin,
Dor
Visez un tablou cu stele înghețate,
Oamenii nu sunt pe Jupiter
Planetele nu au wifi.
Un muzeu de arte postmoderne
Are sculpturi AI
Din epoca lui Elon Musk.
Într-o pădure înghețată
Ultimul tigru
Sunt japonez,
Ucid rechini doar ca să le tai aripile,
Apoi îi arunc în ocean
Și prepar cea mai scumpă supă.
Sunt chinez,
De fapt sunt doar un bob
Dintr-un sac uriaș de orez.
Eu sunt fabrica
Lumii ce
Uitare,ochii tăi sunt verzi
La fel ca raiul fără nume,
Nu te mai caut,
Te las să pierzi
Cam toate florile din lume.
Cuvinte moi mă copleșesc
Ca o clepsidra fără timp.
Ți am spus că nu știu ce-mi
Caut rădăcini în permafrost,
Petrolul pare să înghețe
În venele pământului siberian.
Un țânțar rătăcit în taiga
Se ascunde sub blana unui ren pufos
Cu gândul că sângele
Poate fi folosit în multe
Desenez oameni de zăpadă
În noroi și cred,
Că gerul Bobotezei
A fost furat de masoni.
Soarele nu și-a găsit dentist,
Luna nu merge la solar,
Jupiter e puțin trist
Hai să fugim de lume iar!
Nu
Azi,refuz să pictez
Săgeți ce vin
Din inimi prea triste
Ce nu vor doar flori.
Azi, încarc două puști
Cu gloanțe compromise,
De promisiuni deșarte
Ascunse în nori.
Mâine, te caut iar pe
Lemn, copaci, cărbune, petrol,
Chimia organică nu dă greș,
Fumul merge spre cer.
Frigul vine de obicei din nord,
Cu stereotipuri rusești
Și ger de stepă.
Îmi imaginez că ochii tăi
Sunt
Lanțurile pot frânge destine
Sau pot fi folosite
Pentru distracție,
Totul depinde de materialul
Din care sunt făcute.
Noaptea, inima bate mai încet,
Gândurile se cern,
Iar creierul se
Tatăl meu nu a fost niciodată bătrân,
Nu a spus că tinerii nu mai au respect
Și că lumea se prăbușește.
Tatăl meu nu l-a păcălit pe Dumnezeu,
Nu s-a agățat cu dinții de viață,
El a văzut
Eu și telefonul meu,
Internetul curge fără încetare,
Fețele nu mai au chip.
Eu și telefonul meu,
Victima și stăpân,
Clipurile sunt tot mai scurte,
Spune-mi, mă mai privești?
Eu și telefonul
Pe stradă trece un orb,
Neobservat, el are un traseu
Invizibil pentru cei care văd.
Fiecare pas e călăuzit de o
Anumită piatră, de un sunet, o denivelare
Sau poate de mirosul globalizat de
La început Universul
Avea forma unui cerc
Fără cusur și fără obligații.
El a rămas așa mult timp,
Până când oamenii au realizat
Că din două cercuri
Pot face un întreg
În care să închidă
Două
Tu vrei verde, eu, albastru,
Ai și listă de păcate,
Scriu și eu,
Vai, nu se poate!
Ce-i al tău e alb și pur
Ce-i al meu,
Te doare-n... șnur.
Actorie fără carte,
Lacrimi fade și deșarte,
ȚM