ploaie

sunt încântată să regăsesc aici un motiv ancestral, ploaia care întâi ne adună în sân și apoi ne gîndește în trup. mi-a plăcut acest poem ca un strop, cu prietenie,

un final foarte bun, care salvează poemul. îmi place ploaia în poezie și nu numai.

\"a plouat, în sfârșit
dacă am fi existat amândoi
azi noapte ne-am fi iubit musonic\" - atat.

in rest...

teea,
am citi poemul tau. in mare(apropo de ploaie), e un poem reusit. cateva sfaturi(prieteniesti): prea multi de a, strica, uneori..., a dezlegare, fara, la sentimentalism, a tasnit apa din sanii inceputului... (ce zici?), fara pline, dupa lacuri si... daca am fi existat, fara, amandoi.
cu aceeasi [prietenie],
p.parvescu

Teea,

e ok. Pentru ca pana la urma ai vrut sa iei natura si sa o transformi intr-un poem usor euforic.
Fiecare sentiment devine o prognoza meteorologica si fiecare stare de spirit a eului devine stare de spirit a naturii.

Toate cele bune!

va multumesc, la fiecare in parte de trecere si sugestii!