Singuratatea timpului care trece

Impresionantă simplitate, grea singurătate...acolo unde coboară toată firea dar nu vine nimeni. Și totuși a fost o naștere, cadrul a fost invadat de o înțelegere universală, totul părea pregătit pentru contopire, pentru cântec, dar...,,n-a fost nimeni\".
O poezie care mă lasă fără cuvinte.

Narcisa, multumesc pentru comentariu. Iti multumesc foarte mult...Cata nevoie aveam sa imi amintesc ca exista oameni carora cuvintele mele le pot darui putina emotie!...
Mult iti multumesc...

sunt un cititor chinuit...poeziile tale nada ma ademeneau pe pagina ta, veneam sa-mi aleg , sa citesc, sa recitesc...
intr-o zi am descoperit ca mi le luasesi, nu mai aveam la ce ma intoarce. uite ca asteptarea este o virtute care ma rasplateste azi cu \'singuratea timpului..\', un poem coplesitor.

maria, dragul meu cititor chinuit :)...
ma bucur mult de trecerea ta. am sa-ti fac un dar. si voi fi eu cea onorata daca ai sa il accepti.
da-mi o adresa de e-mail, te rog. am sa iti scriu si am sa iti spun ce si cum.
Aaa...si...nu, nu e un mercedes...:)
cu drag
Marina Toma

cu bucurie: maria_balan@yahoo.fr.
si cu drag.

Narcisa a spus totul. Singurătatea are gravitatea copilăriei, tristețea uimirii fără martori. Povara revelației ca taină a unicității tale. A firii care se povestește smereniei tale. Neajutorată ca tine.

n-a fost...n-a fost nimeni
aici
in diminetile-n in care se prindeau
de genunchi
sovaitoare
maini mici

Narcisa a spus totul. Singurătatea are gravitatea copilăriei, tristețea uimirii fără martori. Povara revelației ca taină a unicității tale. A firii care se povestește smereniei tale. Neajutorată ca tine.

n-a fost...n-a fost nimeni
aici
in diminetile-n in care se prindeau
de genunchi
sovaitoare
maini mici

Narcisa a spus totul. Singurătatea are gravitatea copilăriei, tristețea uimirii fără martori. Povara revelației ca taină a unicității tale. A firii care se povestește smereniei tale. Neajutorată ca tine.

n-a fost...n-a fost nimeni
aici
in diminetile-n in care se prindeau
de genunchi
sovaitoare
maini mici

Corneliu, multumesc de comentariu. Sper ca poezia mea te-a lasat asa, ganditor, cu obrazul in palma si cu cotul intepenit pe keyboard (de mi-ai trimis comentariul d e3 oei)...:)
Ciudat ca tocmai tu mi-ai scris, fiindca azi am citit si recitit eseul tau extraordinar despre Don Juan si am tot dondanit prin pagina ta...Am sovait mult daca sa-ti las un semn sau nu la acest eseu super-misto...Cat despre Don Juani... boy, dar bine ii mai poti intelege si analiza! Credeam ca doar o femeie ar putea face aceste observatii...iata insa ca sunt facute de un barbat (hm...ceea ce ma face sa ma intreb daca tu nu cumva...dar nu...desigur nu...).
Nu pot decat sa te felicit pentru asa un eseu. Merita o stea mare-mare-mare! Am sa mi-l copiez si-am sa-l invat pe de rost si-am sa-l prezint la clubul nostru din comuna, Clubul Femeilor Absurd Naive (pe scurt CFAN), al carei presedinta sunt aleasa pe viata :)

Nu, Marina, am făcut altfel. Am vrut să recitesc ce am scris și am apăsat pe butonul \"reîncarcă pagina curentă\" de două ori. Am mai făcut greșeala asta și nu m-am învățat minte.

Mulțumesc pentru aprecieri. Nu răspund la insinuările făcute în paranteze. Aștept și eu ce va primi Maria. Dacă merit.

Nu știu de ce poezia ta mi se pare foarte aproape de fiorul sincopat al Magdei Isanos. Așa să fie?