Tarniceri Aurelia

Să te uimesc... cu zâmbetul atârnat ca o petală în colțul gurii... atunci când lacrimi se desprind din oceanul sufletului meu să-ți mângâie nisipul... Să te surprind... cu tăcerea pașilor

Ce corzi mai pot să rup ca să nu doară când vreau să cânt pe-a inimii vioară? De ce nu poate- arcușul să mă poarte către liman de viață, ci spre moarte? De ce mi-e simfonia tânguire când

Ma intreb... oare exista vre-o rascumparare pentru ingerii cazuti? Sau fiinta lor este atat de corupta incat nici un pret nu mai poate fi platit? Pe tarmul marii zac rapusi de valuri doi

Pe țărm... doar eu și mângâierea brizei ce-mi răsfiră părul... valuri înspumate îmi sărută gleznele pentru ca apoi să se retragă timide speriate de propria-ndrăzneală... nisipul îmi vrea

Dragostea adevărată, dragostea care rezistă timpului și intemperiilor, este cea care se hrănește cu ea însăși și există prin ea insăși. Ea nu are nevoie de a fi impărtășită, pentru a

Demult, candva, m-am asezat pe genunchii timpului si privindu-l in ochi, am observat lacrimi, de tristete. L-am intrebat de ce plange si mi-a pus usor, un deget, pe

m-am trezit brusc și am început să strig.... iar sunetele s-au izbit de cărămizi curgând pe perete litere de cretă ce ningeau pe podea o pulbere fină de cenușă... inimi de piatră le-au

Auzi? Bate toaca! Pe câmp, badea Gheorge lasă sapa și fruntea își sterge de sudoare cu colțul cămeșii... în brazdă e încă dogoare... se-așează pe iarba uscată, sub teiul ce-și scutură

E ceas târziu din miez de noapte... se-aude toaca-n cer, cum bate, cocoșii cântă surd... a șoapte, s-alunge cârd de duhuri blestemate. E ceas târziu când ielele se-adună, în dansul lor

Cine sunt eu atunci când mă privesc prin ochii mei? Un fir de iarbă sau un bob de rouă, pierind la prima rază ce soarele-o descântă... Un val izbit în stânca de pe tărmuri și risipit în

Am ieșit în noaptea plinei luni și-am dansat cu lupii... m-am prins în hora lor nebună, unduitor, fantastic și rebel, urlând la lună... am descifrat misterul ropotelor de ploaie sfâșiată

Te-mbracă doar clopul de paie și umbra-ți lipită de zid... Curge apa pe tine iubito, sub soarele ăsta torid... și cu brațele lungi, voluptoase, razele lui te încing, oglindindu-se-n

Cred că voi pleca... și nu vei ști în nopți târzii unde voi fi. Mă voi întoarce înapoi și pe scara de mătase, nu-ncap doi, deci doar eu, subtil Prometeu, furând focul-zeu, -o scânteie

S-a adunat sinedriul plin de ură să-mi pună cenzură pe inima-mi profană. Pe foi de caiete, secrete, se-ascund discrete, de cei ce le vor arse pe rug. Aceleași verbe conjug, dar ei le

Mi-ai spus că mă iubești... iubire de plastic cu bandă magnetică pe stânga... introduci codul și... ies cuvintele teanc, gata numărate, aranjate... Cu ele poți cumpăra orice... sau poate

Ce ciudat s-a-mbrăcat in negru mireasa timpului... Se pare ca stie ceva numai ea si s-a-mbracat de azi pentru mâine caci nu va mai avea timp sa se schimbe...

Se pare că pentru a trăi cu adevărat, îți trebuie o doză de nebunie... și nu pe hârtie... acolo... o ștampilă-n buletin... Să trăiești din plin, în ciuda tuturor și mai ales a legii

Aș vrea să mă dezbrac de mine Până la ultimul veșmânt. Pe rând, le las să cadă pe podele Ca să descopăr că sub ele... Nu mai sânt! Și-aș vrea ca să-ncetez să mă mai caut, Căci m-am pierdut

Din adâncul nopții negre, glasul meu se-nalță către cer: „Sunt, Tată, fiul Tău, pierdut în lume, ai milă și-ndurare!– atâta-ți cer. Am rătăcit pribeag, plecat departe, mi-am risipit

Motto: „Orice lucru pe care il lasi sa domine in viata ta, iti devine idol. Cu cât îți ațintești mai mult ochii asupra lui și cu cât îi declari mai mult puterea asupra ta, fenomenul se întâmplă și el

Este o cumplită irosire, să oferi o sticlă de vin de colecție, cuiva care nu se pricepe la vinuri. Oricâte talente ar avea acea persoană,oricâte calitati, oricât ar fi de bun si de merituos, dacă nu