Tarniceri Aurelia

mi-e toamnă-n primăvara asta pe alei îmi curg frunzele rănite de verdele crud mugurii îmi pleznesc pe dinăuntru zadarnic izbind în coja crăpată mi-au plecat păsările, călătoarele iar

a venit... a venit toamna... plouă afară și-n suflet mi-e iar teamă de vântul ce îmi răscolește pustiul din mine, cenușa din jar mi-au roșit pe obraji codrii noștri sălbatici și pe

Mai moare câte puțin pământul sub picioare plesnind în muguri crescuți pe dinăuntru rădăcini se înalță către cer căutându-și țărâna, doar spini rodul stingher al pribegiei îmi

Gem copacii peste sufletele pădurii căci vântul vrea să-i frângă dar nu știe gemetele lor sunt cuvintele vindecării înălțate puterii ce veșnic naște scrâșnește sec vântul blesteme din

Timpul a încremenit, vămuind clipa suspendată între două zbateri de pleoape, de puterea de-a trece pragul dintre „a fost” și „este” și astfel, momentul devine amintire... o ciudată

m-am trezit brusc și am început să strig.... iar sunetele s-au izbit de cărămizi curgând pe perete litere de cretă ce ningeau pe podea o pulbere fină de cenușă... inimi de piatră le-au

Și-n lumea asta sufocată De-atâtea suflete ingrate, În care aeru-i mai scump Decât o sută de păcate, Mi-e umbra singurul prieten Ce încă nu m-a părăsit Și cutele adânci pe frunte Vădind că

Aș vrea să mă dezbrac de mine Până la ultimul veșmânt. Pe rând, le las să cadă pe podele Ca să descopăr că sub ele... Nu mai sânt! Și-aș vrea ca să-ncetez să mă mai caut, Căci m-am pierdut pe

Unii spun că viața este o durere fără glas, Geamăt mut ce ne-nsoțește în cădere, pas cu pas. Alții spun că viața este o continuă-alergare. Cine nu ajunge-n frunte, pierde locul de onoare. Unii

Și mă iartă Doamne, Tată, că eu, boțul cel de lut îndrăznii să-ntreb olarul : “Pentru ce m-ai mai făcut?” Ce sunt eu? Pumn de tărână ce îl suflă vântu-n zare, doar un ciob de oală spartă,

Trupul mi-e tăiat în două, mi-este smuls și dus departe. Mi-a ramas doar jumătatea, care este-acum pe moarte. Smulsă-i carnea de pe mine; nici măcar nu curge sânge, Numai sufletul se zbate

M-ai învățat să privesc zorii-n miez de noapte, văd razele soarelui de dincolo de nori, aud liniștea în mijlocul furtunii, deslușesc șoaptele tăcerii din cuvinte nerostite, pășesc pe cărări

Ma intreb... oare exista vre-o rascumparare pentru ingerii cazuti? Sau fiinta lor este atat de corupta incat nici un pret nu mai poate fi platit? Pe tarmul marii zac rapusi de valuri doi

Sunt stropi ce-alunecă tiptil pe-obrazul supt al străzii... Lacrimi mari, tristeți adânci ale norilor de ploaie, uitate în noroaie... Izbesc pe-acoperișuri stropii grei și pe

Rătăcit, prăfuit, încolțit și zdrobit, înșelat, alungat, blestemat și disperat, obosit, disprețuit, printre pietre prăbușit, sfărâmat, însângerat și de toți

Se pare că pentru a trăi cu adevărat, îți trebuie o doză de nebunie... și nu pe hârtie... acolo... o ștampilă-n buletin... Să trăiești din plin, în ciuda tuturor și mai ales a legii

Ce ciudat s-a-mbrăcat in negru mireasa timpului... Se pare ca stie ceva numai ea si s-a-mbracat de azi pentru mâine caci nu va mai avea timp sa se schimbe...

Este o cumplită irosire, să oferi o sticlă de vin de colecție, cuiva care nu se pricepe la vinuri. Oricâte talente ar avea acea persoană,oricâte calitati, oricât ar fi de bun si de merituos, dacă nu