Poezie
Fiul risipitor...
3 min lectură·
Mediu
Din adâncul nopții negre,
glasul meu se-nalță către cer:
„Sunt, Tată, fiul Tău, pierdut în lume,
ai milă și-ndurare!– atâta-ți cer.
Am rătăcit pribeag, plecat departe,
mi-am risipit talanții fără rost,
credeam c-am să desleg misterul vieții
mușcând din măr! Ce prost am fost!
M-a ispitit a lumii strălucire,
chemarea-i se sirenă, m-a-mbătat,
urcat-am Babilonul până-n vârfuri,
nimic nu a rămas necercetat!
Și am descoperit, cu-atâta trudă,
intoxicat de-a ei putreziciune,
că lumea asta-i searbădă și moartă
și totul nu-i decât deșertăciune!
Nimic nu e de preț fără de Tine,
în lumea asta crudă și hapsână!
Căci diamante, laude, osanale,
prieteni... nu-s decât țărână.
Cât am avut averi și braț puternic,
toți mă numeau prieten sau iubit,
și mișunau ca viermi-nfipți în hoituri,
iar azi, când nu mai am, m-au părăsit!
Am vrut să-mi trăiesc viața fără Tine,
nu ascultam nimic ce-aveai a-mi spune,
credeam că doar mă vrei un rob, în casă,
dar totul nu-i decât deșertăciune!
Cu regii lumii mi-am băut paharul
Și m-au purtat vestale-n sânul lor,
Iar azi, sunt un nimic și plin de zdrențe,
Mă uit cu jind la hrana porcilor!
O!Tată! Nu sunt vrednic să ai milă,
Te-am înristat și te-am batjocorit!
Tu mă-mbiai să stau cu Tin’ la masă,
Căci eram fiul Tău, cel preaiubit.
Iar eu... nici nu vreau să-mi aduc aminte,
Tot ce-am făcut, căci nu-i decât ocară!
Pustiu și gol și frânt, mă-ntorc la Tine,
Ca să mă ierți! A nu știu câta oară!
Știu că nu merit straiele alese,
și nici să stau la masa-Þi, nu mai pot,
Dar colo-n grajd, de vrei să mă faci slugă,
mi-e mai de preț decât al lumii tot!”
„Copilul Meu, pierdut în colbul lumii,
Nu știi? Încă de-atunci Eu te-am iertat!
Și-n fiecare zi, cercetând zarea,
Cu glasul mut de lacrimi, te-am strigat!
Ce bucurie!!! Zi de sărbătoare!!!!
Priviți!!! Copilul meu lung așteptat!!!
Tăiați vițelul gras! lăuți să cânte,
Căci a fost mort și azi... a înviat!!!
A fost pierdut și parc-o veșnicie
i-a trebuit, s-ajungă înapoi.
Copilul Meu, azi ești din nou, acasă,
Să uiți al lumii chin și-al ei gunoi!
Rob să te fac? O slugă? Nu se poate,
căci tot ce am, Eu ție-ți dăruiesc.
Plecat ai fost, dar Eu eram cu tine
să-ți spun că-Mi este dor și te iubesc!
Iubirea Mea nu poate fi cuprisă,
nici măsurată de vre-un suflet viu.
Dar toată-o torn ca jertfă preaplăcută,
Ca-ntr-un pocal, în inima-ți, de fiu.”
032702
0
CB