tania cozianu

Tu știi să vezi până la os. În pumn strângi piatra, iar noaptea aduni între coapse moartea ce vine în forma unui bărbat..
A câta oară, Alina, a câta oară stai cu piatra în pumn și sorbi leșia zilelor? A câta oara îți luneci tălpile peste tăiș de muchii și echere?

\"tu știi formula eu știu să cad în genunchi\"

iar de aici mai departe începe setea și văzul de-a binelea.

Am venit să te văd.

Cette belle dame mystérieuse et tendre, douce et calme..

și toate gândurile mele bune vouă, celor care ați trecut pe aici.

The beautiful lady with no regrets

In an interview for the Mercury Falling tourbook Sting said \"There is a poem by Keates called \'La Belle Dame Sans Merci\' which is vaguely the inspiration for the song.

\"La Belle Dame Sans Merci\" by John Keats was originally sent in a letter to George and Georgiana Keats on April 28, 1819.

http://users.sisna.com/clio95/labelledame.html

.... \"And there I dream\'d - Ah! woe betide!
The latest dream I ever dream\'d
On the cold hill side.\"

Îți mulțumesc încă o dată, Florin..

Nicoleta, Anni-Lorei ...

am așa, cu-adevărat sentimentul că trebuie să merg pe vârfuri.. atmosfera toată ce-ați desenat-o în jurul acestor versuri aduce atâtea culori și-atâta muzică încât îmi vine să respir foarte încet, să vorbesc în șoaptă, de teamă să nu mi se pară, să nu destram vraja.. :)

Ați însuflețit și luminat camera acestei poezii..

Mulțumesc vouă..

Ela, tu ai văzut chipul femeii fără noapte răsfrânt în apele oglinzii venețiene, tu știi cum își păstrează în scrinul de abanos pantofii de satin, parfumurile și brățările de argint..
Știi unde să găsesti cheia frumuseții atâtor lucruri care preschimbă orice femeie în cea mai minunată făptură în ochii unui bărbat.

Tu spuneai, Ela:
\"părăsește-mă seara atunci când nu veneai niciodată
voi putea închide fereastra fără să ascult șoapta singurătății
fără măcar să aprind luminile în acea încăpere
unde nu ai putut ajunge vreodată întreg\",

... așadar, Știi, ai Văzut balansul nopților, ai Auzit melodia palmelor și ai dansat desculță..
Toate femeile acestea, Ela, într-aceeași atingere efemeră a pierderii în celălalt..

Cette belle dame mystérieux et tendre, doux et calme..

Mi-e prețioasă simțirea aceasta a ta..

Mulțumesc, Ela.

Ai văzut patima, Răzvan.. patima e la locul ei, cea de dincolo de silabele de mijloc, de cercurile albe și scrisorile scrise caligrafic.
A rămas acolo, bine estompată între corzile pianului, între amiezele fluturelui de mătase și acea enfantillage pittoresque.. E ușor tristă, are un fel de tristețe detașată, cerebrală, desenată corect, riguros aproape..
Doar în amurg, lângă capătul lunii, când e singură, își iese din corsetul rochiei de banchet și-și danseaza valsul cu ea însăși, în patima toată..

Ai fost într-așa fel aproape...

Mulțumesc, Răzvan.

.. Aproape că m-am fâstâcit de neașteptata dumneavoastră venire în salonul meu, domnilor. Presupun, însă, că voi fi fost în cele din urmă, o gazdă bună cât pentru une valse sans regrets..

Adrian, ai conturat cu delicatețe silueta ei, semn că pentru o clipă ai avut-o dansând dinaintea ochilor.

Florin, cum să-ți vorbesc despre emoția mea la gândul că ai deschis această ușă, ai privit înăuntru, ai ascultat pianul, ai rezonat cu atmosfera pavilionului și ai zăbovit o vreme aici.. Nespus de onorantă venirea ta în odaia aceasta..

Mulțumesc vouă de trecere și de semnele lăsate.

Mereu undeva este o femeie cu o floare și ferestre spre lună.. neștiută, neauzită, nebănuită de nimeni, ea dansează singură, uneori așteptând..

\"Iubirea se explică singură\", da, Carmen.. și odată înțelegând aceasta, restul devine copleșitor, amețitor de simplu..

... m-ai dus la sertarul cu poeziile Elei :) le citisem și eu, îmi plac așa, cu femeile acelea care seamănă cu Otilia lui Călinescu, cu doamnele Ștefanei Velisar sau ale Henriettei Yvonne Stahl.. Uneori mă rătăcesc și eu prin odăile lor cu tablouri și păpuși de porțelan, cu verandă și pian în amurg.. Zăbovesc aici o vreme să-mi caut leac și odihnă pentru ziua de mâine..

Mulțumesc de venire, Carmen.

Mă gândeam, Alina, că dacă vei ajunge pe aici vei zâmbi, oarecum și vei înțelege și muzica din spatele cuvintelor.


Mulțumesc pentru semnul trecerii tale.

Am să vin, desigur, cu drag.. :)

Minunea arcului ținut în mâini o văd petrecându-se, Ramona.. dinspre zi către noapte.. uneori abia șoptesc, de teamă să n-o tulbur, să n-o frâng între cuvinte.. și-atunci îi dau drumul în cântec, spre cer, ca unei păsări.

Mulțumesc fiindcă ai știut aceasta.

Nimic auster, nimic înghețat.
Te-am găsit în camera ta \"cu mâinile prinse în poală\", cu melancolia ta albă de lângă buchetul de frezii.. Mi-ai amintit de `Femeia care așteaptă`, a lui Andrei Makine, iar așteptarea ta acolo, cu privirea spre ușa cea albă, își pregătea în distincție firească gesturile degetelor în luciu alb.
Aproape că te-am văzut tresărind la clinchetul alb al soneriei..
Tabloul acesta în alb să-l așezi, Ramona, pe peretele dinspre miazăzi... dintr-acolo va flutura într-o dimineață eșarfa albă de bun găsit.

La bună vedere. :)

E un album din seria de personale..
Dacă frazarea pare pretențioasă, e, poate, din pricina mirării ochiului privitorului care se oprește o clipă în fața unor fotografii necunoscute din vreo vitrină pe lângă care va fi trecut de câteva ori fără să le observe.
Iar dacă n-ai sesizat vreo urmă de falsitate, e pentru că imaginile sunt netrucate, neretușate.. doar culorile sunt încă umede.. de-ai atinge pânza cu degetul, acuarela s-ar tulbura ca oglinda vie a unei ape.
Mulțumesc de trecere și de semnul lăsat aici.

Cristian, aș scrie caligrafic, cu liniuță de la capăt, că, da.. rentează să visezi, pentru că nu e totul doar război de guerillă, pentru că există cu certitudine lumina, iar durerea trebuie acceptată laolaltă cu schimbarea..
Nu știu când trebuie să vină vremea înțelepciunii sau dacă stăm oarecum mereu așteptând-o, însă învățăm să trăim de fiecare dată după ce izbutim să trecem de toate intersecțiile semaforizate ori nu..
.. și cred că te-am luat în serios.. nu te speria :)

Uneori citesc doar gândurile dintre paranteze, alteori mă răsucesc de-a lungul imaginilor desenate-n italic. .. alte culori, de fiecare dată altele.
Ciudate coridoare cu sumedenie de ferestre și usi aici la tine, Alina.. Trec din gând în trup, din trup în gând cu \"firea comandată la tăcere\", penduland între pas și zbor printre bărbații cărora, hm.. \"nu le plac femeile inteligente\"..
Iar când ajung în camera ursitoarelor îmi vine să respir usurată pentru că știu că le voi găsi \"amestecând destinele fix cât să ne ajungă lumina ca să ne întâlnim\".
Mda, odată ajunși aici, nu avem trebuință să mișcăm lumea...

Ciudat universul camerei tale.. impletesti aici imagini auditive, peste care suprapui altele vizual-olfactive si toate-mpreunate te fac sa te transpui, oarecum naucit, in intimitatea imediata a altarului in care te vei naste, iubind, altfel. M-ai facut sa raman o vreme in camera asta a ta.. Mai intai am venit pentru nu era prielnic timpul pentru plimbat, pentru ca intre o \"ploaie de vara tarzie si una de ocazie\" se auzea, prin fereastra deschisa, in cello sound, David Darling si am ramas.. mirosea a lemn de santal, gasisem o harta a sentimentelor, iar tu iti calcai juramintele, prizand o ultima doza de curaj, privindu-ti dintr-afara ta aripile crescute in direct, in stil Virtual Reality, intre doua spoturi publicitare.
E multa forta aici, in preajma ta si-o oarecare impacare cu tine insuti, o liniste curge de undeva, inca nu intuiesc de unde anume.. poate ca din faptul ca, pret de o clipa, ai devenit singurul Dumnezeu disponibil..
.. ma bucur ca ploaia aceea m-a adus pentru o vreme in camera asta.. Am avut timp sa ma gandesc la alte multe juraminte, capricii, simulari de orgolii jertfite pe alte altare.
Mi-a fost bine si frumos aici, la tine.. :)

Treci nemilos peste tine însăți ca o șenilă, netezind iarba zilei prezente, aruncând o privire în trecut, spre apus, într-acolo de unde-ți vine lumina irișilor, \"trăgătorilor de elită\".
Fiecare gând - o bornă kilometrică, un punct de reper, un popas în care să-ți tragi sufletul, în care să te uiți înapoi, să te-ntrebi de-i bine sa te întorci ori să mergi mai departe.
Și când nimeni nu mai vine să răscumpere amănuntele vieții nimănui, acolo unde n-a rămas țipenie de om ori înger, rămâi să te cauți în fiecare pas și-n fiecare scrisoare nearsă.
Naști un soi de magie în jurul tău, Stjarna. Mulțumesc de buna lectură.

Totul curge. Cuvintele vin unele dintr-altele, nechemate, supuse gandului care suie una cate una treptele-n spirala, fara osteneala, fara ragaz. Constructia se naste intreaga, neoranduita de oprelistea nici unei virgule, de aici si senzatia linistita de curgere, de alunecare si nespusa prefacere. Ca si cum treci dintr-o odaie-ntr-alta, fara cazna de-a deschide usi... de-ndata ce ajungi in fata unui prag, dinainte-ti rasare si-ti spune: \"stii..\" Si-ncepe sa-ti miroasa a lemn dulce, \"lemn din care se sculptează cruci\".. E-acel \"stii\" cu care te ia usurel de mana si te duce mai departe, sa-ti arate alta culoare si-apoi culoarea care se iveste din ea. E clipa-n care gandul, desprins de pe marginea crucii de lemn, vine sa se odihneasca pe bratul barbatului care imblanzeste-n iarna lupii, lupi aidoma celor din copilarie.. Odata ajuns aici, gandul preschimbat in femeie, simte limpede, cald, ocrotitor, frumosul celei de pe urma trepte.. ori a celei dintai.. In fapt, la fiece pas, stii: \"Dumnezeu e doar unul mai viu ca oricând.\" Si-odata ajuns sa-ntelegi aceasta, restul vine-n fireasca deslusire.

Cred ca s-ar cuveni sa-ti multumesc, Vladimir, pentru ca, pret de o clipa, m-ai prefacut in copila care-l astepta pe tata sa vina din zapezile padurii, cu sania plina de lemne.. \"Stii, Tania? M-am intalnit cu lupii...cei despre care-ti povesteam cand te temeai auzindu-le chemarile-n viscol, stii, chemari precum cele care.. \" Si basmul continua. Acelasi, mereu.

Simti mai intai gustul acrisor si te pregatesti sa te invalui in aroma visinelor... apoi accentul se muta brusc, glisand imperceptibil catre lumea care se termina.. Tablouri dintr-o expozitie..
Si-n fata imaginilor care te poarta cum vor ele, de la stanga spre dreapta, ca-n leganarea trenului, asa cum mijesti printre gene culorile aceluiasi tablou fara semnatura, te descoperi patrunzand in labirint si potrivindu-ti pasul langa cadenta celorlalti visatori. Si mirarea vine intocmai asemanata cu cea dinauntrul caleidoscopului: oricum ai citi-o, la rascrucea oricarui cuvant te-ai opri, imaginile tind sa se alcatuiasca si sa se recompuna intr-alt chip, asemeni jocului de margele de sticla colorata ascunse intre oglinzi..
Ar trebui sa atarne greu, insa pasarile fara aripi, tot pasari raman; au zborul zamislit odata cu ele..
Si de-ndata ce ajung aici, resimt adanc-vie trebuinta intoarcerii la primul vers, acolo unde ne-ndemni: \"ar trebui să scriem o poezie cu vișine.\"
.. ca si cum, revazand tabloul, ti se releva de fiecare data intr-alt chip.. Poti zabovi cat poftesti dinaintea lui. Iar daca acum, privindu-l indelung, am sa-ti spun, Vladimir, ca pasarile fara aripi imi pare ca incep sa zboare prelung-inaltat, indraznesc a crede c-ai sa zambesti a-ntelegere, fara sa clatini mustrator din cap a: \"n-ai inteles nimic, reciteste, te rog.\" :) Nu-i asa?