sunt zile în care te saturi s-o auzi pe mamă-ta cum n-are loc să usuce așternuturile,
cum câinele latră într-una și vecinii de bloc dau foc la gunoaie. și peste tot pute.
dă rar prin bucătărie deși
Trecutu-i cazut in obscur, viitorul prea incetosat
traieste acum, simte acum, e tamaduire?
mi-e rusine sa ma dezgolesc in fata ta
slabiciuni, amintiri brazdate in dare ce pulseaza
incet, sub
evit din nou. o lasitate ma cuprinde de spate. si brate si imi deschide ochii
ceva nefiresc. ma simt plina. si neinplinita. sa ma dezgolesc?
durerea a incetat a mai fi initiatica. e ritual. e
Suntem doi oameni.
Două perechi de mâini și picioare, doi ochi pătrunzători, două guri ce sărută, două creiere complicate, patru lobi ai creierului, purtăm haine și ciorapi, de suflet nu spun
nu realizam pătratul perfect
distanța între pătratul ulterior
al măsurii care venea invers proporțional cu
distanța dintre
realitatea Bahică a camerei mele
închistate și prăfuite
de
Deși mi se strânge-n vintre ca un fetus visul
Îmi plutește-n reverie realitatea
Vene roșii-mi străpung circular
glonțul zorilor prin cristalin
Þiuind în țesutul moale al creierului
Revarsă
profesore
ar fi cazul să-ți scoți ochelarii
să împarți raționalul la subiectiv
și apoi obiectivul să rămână rest
discutabil
dincolo de teorii și aplicații
conform gravitației
Dimineața știi să dictezi cerul
Prinzi păsări în rădăcinile cărnoase ale iederei ce-și
Înfige degetele în cer doar să te mulțumească
Muști din aer, guști flămândă, absorbi și ții în tine
-toți au părărsit clădirea-
pentru ultima oară
îmi intri în viață ca un șobolan împuțit în vizuina vulpii
chițăi grețos sub vene și miroși teama nopților mele
îmi strâng carnea poate
Mai am o patura cazuta pe jos
Dar eu vreau frig
Pentru ce fac, pentru ce nu reusesc
Sa-mi fie frig
Sa ma imbolnaverasca fericirea
Care nu e ..
Ce mai pot pierde?
O scama din suflet
Un fior
0.
scrâșnete de scaune metalice
sala asta-i imensă
și de bătut multe ore
au început
interese de după-amiezi de duminică
de sărbătorit.
stafii născute din aburi de cafele
și probabil
destul de stupid și târziu am realizat
că reminescența pașilor tăi
Nu șade-n scrumul țigării ce-ai stins-o
când în mătase
neagră
te-ai ridicat în capul oaselor
asudat, înfiorat de coșmarul
The XX-Islands. Soundtrack pentru tastat, pentru scris, pentru măsurarea atitudinii într-un pahar de apă și vărsat peste note universitare ce-și întorc fața în note muzicale, viața mea urcă din
de atâtea ori ne văd alergând
ne răsună sufletele izbindu-se zgomotos
n-am nevoie de cuvinte simandicoase să mă explic
am nevoie să fiu în trupul tău
mi-e dor să-ți aud sufletul ieșind
Jucăm dansul inversiunilor astă-seară
Învârtim Universul prin mânuțe rostogol
Îl infășurăm peste amintiri frumos
Îi cad panglici peste ochi
Ne lingem buzele cu poftă
Putem topi acadele din
îmi miros sânii a tabac și mă dor puțin sfârcurile.
[ asa-ți trebuie ]
-mi-am ascuns pachetul de Virginia Slims în sutien-
m-a jenat. și cartonul și rușinea de-a fuma în văzul tuturor
mai bine
nu stiu sa ma incadrez in tipare
nu cred ca pot
sa vreau
sa pot
urasc linia exacta
ma impiedic in simplu
ma plictisesc de-o culoare
vibrez in nuante
imi pare rau
mi-e teama de
mi-e frig
din nou
zilele astea incerc sa fiu simpla
dar ma tem de extrema
complicat, prea complex
simplu, prea sters
vezi?
nu stiu cum ..
si cad. si nu vreau
sa fiu mare, sa fiu
cred că ai pățit-o și tu
să ți-o ia inima la galop
de foame
probabil că și tu ți-ai jurat
că de mâine ieși din Conjurația Imbecililor Grași
de la birou, troleu, stație, tren, gară.
că devii
ascult zi de zi
aceleasi replici in piesa
curaj.
aceleasi dorinte
si vreau sa ma lepad
si ies
sa ma spal
in cada murdara
ma izbeste neonul prea puternic
si alb. si fad. de spital.
luceste
se presupune că ar trebui să fiu productivă
societatea are nevoie de cetățeni activi. de modele.
defapt tot ce fac e să trăiesc în capul meu
să leg cu șnur gros file întregi, scenarii
înșfac așternuturile mototol
mi se repetă în creier același
cuvânt care mă trezește, mă adoarme,
mă trezește din nou
repetitiv, calc pe aceleași urme
de zile întregi
curse de gânduri își iau
Risc sa fiu nimic
Simt ca nu pierd nimic. Si totusi
Sunt alba. Priveste-ma.
Petrece-ti palma peste sanul gol
Alba. Infometata.
Te izbesti de cavitatea toracica si-ti sangereaza pumnul.
Mintea mea-i ca un evantai, doar că nu are început sau sfârșit. Când îl strangi, nu poți scoate sau întelege nimic. Când îl deschizi, îmi poți vedea..toată viața, toată ființa, zeci și sute de mii de
S