Poezie
Ecou de piatră
pentru bărbații care fug
1 min lectură·
Mediu
destul de stupid și târziu am realizat
că reminescența pașilor tăi
Nu șade-n scrumul țigării ce-ai stins-o
când în mătase
neagră
te-ai ridicat în capul oaselor
asudat, înfiorat de coșmarul ce l-ai
stins cu țigara
pașii tăi tac de mult.
dar scrumul zace. ud pe podea, întins pe cearșaf
ai fugit atunci.. eu, răgușită
nu știu ce să fac cu mucul ce-l păstrez delicat între palme palide
căci mi-e rau
de fumul aiurit ce l-ai pătruns alergând
din încaperea cenușie
am să-l adun de pe jos. tot scrumul. ud și murdar, al meu acum
și-am să-l intind peste sâni, peste gât, peste brațe
căutând să-l pătrund în pori
în ritualul templului nostru
ecou de piatră
să impregneze fantasma bărbatului
alb
ce rușinat, a fugit de murdăria universului
zbârcit de viziuni prea închise,
de clopot,
de fum...
002274
0