Stelian STANCU

Căutăm în toate sens, doar Dumnezeu e sensul nostru Căutăm să discernem din imens, dar e din ce în ce mai rupestru. Ne agățăm de simboluri, ca de frânghii nevăzute ale existenței noastre Ne căutăm

Am savurat toată toamna ce mi-a stat în cale Cu nuci, ardei și castraveți în floare, Am sorbit mustul cel fără de leac Am privit soarele cu armonii de frac. Tu toamnă ce abunzii în flăcări Te

Minunea lumii se coboară La ceas de seară mohorât Este poate pentru prima oară Când roi de vise au tăbărât În amorțirea dulce a sorții Stropii de nud se bălăcesc În căutarea ultimului sărut al

Foșnet lin de prin iluzii Noapte plină de mister Dorm și visele-n confuzii Totul pare efemer. Bolți de gânduri se revarsă Peste tâmpla arcuită Trupul pare că te lasă Mintea-i încă

Vreau libertatea mea universală Vreau o solie în târziu apus Vreau armonie-n nemurirea amară Vreau liniște și-un ultim răspuns. Trec zilele în taina lor celestă Trec nopțile în amalgam de

Convențiile sunt precum se știe Făcute a fi sau nu respectate Dar când e vorba de căsătorie Aceasta e convenția supremă peste toate. Ea îți dă mulțumire, îți dă și fericire În clipele când

Frumoase sunt în adormire Doar clipele ce înfrunzesc Frumoase sunt în amorțire Trăite gânduri ce gândesc. Din fagure fără de miere Clădit-am armonia toată Am pus un bob pe lângă fiere Clădind

Ne privim în oglinda spartă a dezamăgirilor Zâmbind parcă de dorința sadică Uitând de iureșul amăgirilor Dar fără a ne antrena în panică. Iubirile se nasc și mor asemenea meteoriților Doar cele

Mă revărs în delta inspirației divine Cu amintiri rătăcitoare, ambalate-n vis Mă las scăldat de norul, ce alene vine Și mă scufund în bezna minții, ca în abis. Din poezia vieții, cea de dintre

Am obosit să văd cum luna Mă caută cu a ei privire Și întrebându-mă într-una Îmi amintesc cum o sclipire Te poate transforma-n etern Te poate face auster Te poate duce în infern Acum nu mai e

Stau ramuri aplecate spre apus În așteptarea vremurilor grele Se pregătesc de ce-au de dus În nopți pierdute printre iele. Se tânguiesc copacii goi Sperând c-o trece vremea Și va veni în timp,

Bună dimineața nouă zi, ce o primesc în dar pesemne Pentru a fi mai bun și a-mi dori, o nouă viață alături de Tine. Căci fiecare zi e dată în dar, de El măritul tată Să o trăim precum e clipa,

Eu sunt ca nimeni altul, unic și special Chiar dacă totul în jur îmi pare așa banal: Străzile sunt cenușii, culorile de-apar, al lor rol nu-l știi Blocurile sunt triste, de par niște expirate

Ne naștem primăvara timpuriu, când totul e trezit la viață și-i hazliu Asemenea pomilor în floare, părinții au o stare de bucurie care Nici cei mai optimiști de dintre zei, nu au simțit căldura

E dimineață de vară, e 1 august de dimineață și până seară Cerul e de un albastru bleu, în suflet tot e prea plinul meu. În apropiere, dar nu departe, în rând cuminte, avioanele stau să se

Culori de pură armonie Ce cad pe pletele ei toamna Tresar, caci totul reînvie Când îți răsare-n cale, Doamna. Verdele pal, rubin sau galben Sunt tot culori împrăștiate Pe câmpul cel uitat, îmi

Valuri albastre răvășesc Iubirile trecute Se amăgesc, apoi lovesc Iluzii nevăzute. Adorm amoruri la zenit Iar la apus e soare Mă las sedus, dar nu iubit De cea din urmă floare. Râd gânduri

Zilele trec amăgitor Nimicul le pătrunde Se caută o vină-n cor În carul cu nevrute. Suspină adierea-n dor El Universul se destramă De nu-ngrijim la cel fior Ea viața calcă-n dramă. Sunt ani

În liniștea serii de vară, iubirea stă plutind pretutindeni afară Sufletul meu izbucnește în plăcere, trupul tău pal este învăluit în vrere. De mână stăm și însemnăm, nisipul mișcător îl

În abis sufletul te cheamă Cerul străpunge gândul cel înalt La tremurul frivol neluat în seamă Visul neînfricat mai face-un salt. Pe arșița amorului sublim În negura pierdutelor cărări Ispita e

Căutând în ea visare În speranța de idei Te întrebi prea bine oare: Cine-i cel ce tu îl vrei? Scotocind prin ea ființa Ce aleargă după-un vis Îți întrebi nesăbuința: Chiar îl vrei cu

Ne căutăm o cale O vrem mai lină-n cele Pe care El Destinul O-ngână printre iele. Cum nu găsim adesea Decânt loc înfundat Ne bucurăm în van Că nu ne-am încurcat. Ne căutăm adesea O vorbă

Sentimente imanente Ce aleargă hazardat Se resorb incandescente Ca un dat, ca un dat. Gânduri bune premature Ce strunesc mintea voinică Se trezesc ca prin pădure Fără frică, fără