Poezie

Urme pierdute pe nisip

Efemerul clipei sau Între realitate și vis

2 min lectură·26 decembrie 2013

Mediu

În liniștea serii de vară, iubirea stă plutind pretutindeni afară

Sufletul meu izbucnește în plăcere, trupul tău pal este învăluit în vrere.

De mână stăm și însemnăm, nisipul mișcător îl desenăm

Cu urmele pe care doar noi, le așezăm, doi câte doi

Pașii pășesc și tot perechi se potrivesc

Perfecte forme diafane, simbol de veșnicie-n palme.

Privesc la tine cu nesaț, te simt aici, dar doar un braț

Purtat peste un trup ce pare, acum aici, apoi dispare

Mă duce într-o alene visare, eu sunt aici sau îs pe mare?

Imagini vin și se tot duc, chiar mintea mea-i tronson uituc

Senzații sunt acum frivole, eu nu mai știu dacă-s ancore,

Realitatea se prelinge-n vine, pe trupul inimi-s suspine

Amare lacrimi ce cobor, din ochii tăi ce-i plini de dor.

Dar stau pe loc și-ncerc să separ, realitatea clipei de coșmar

Și-atunci când dau de-un dram de luciditate, în urma mea tot se desparte

Zărind doar o pereche de pași trist, pe care vântul cel artist

Îi tot multiplică în patru, crezând că azi tu ești păcatu

De-a fi să fii cu mine-n mână, făptură rară și păgână

Cu suflet tot hain și gol, cum e al pasului simbol.

Epilog:

Dar iată că din depărtare, un vânt rebel iar reapare

Și șterge ce era odată, simbol de dragoste curată

Lăsând în urma sa tot lin, nisipul cel ce este fin

Dar așteptând ca mâine seara, două perechi de pași să reapară.

001.566

Stelian STANCU. “Urme pierdute pe nisip.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stelian-stancu/poezie/14040878/urme-pierdute-pe-nisip

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.