Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Biometria sufletului

2 min lectură·
Mediu
Căutăm în toate sens, doar Dumnezeu e sensul nostru
Căutăm să discernem din imens, dar e din ce în ce mai rupestru.
Ne agățăm de simboluri, ca de frânghii nevăzute ale existenței noastre
Ne căutăm echilibrul, în depărtările albastre.
Trup, minte, suflet-proporții necunoscute, dar parcă meticulos tăinuite:
Trupul are caracteristicile sale epocale, mai nou ereditare
Pornite din forma de sirenă ce ne cheamă, spre ea iubirea diafană.
Mintea e incubatorul tinereții, de-aici se nasc minunile vieții
E tălmăcire de simbol etern, e uneori magie și mister.
Dar cel mai greu e a măsura, dimensiunea celui ce ne va da
Puntea spre eternitate, unic simbol cu El de frate.
El-sufletul trebuie să fie, nici prea supus-căci e infamie
Dar nici răzleț într-ale sale, prea sigur pe el și prea agale
Croit a nu crede-n nimic, făcut de-a fi un palid spic
Ce are grăunțele golite, de ea substanța vieții ce-i în minte.
Căci nu există ea biometrie, a sufletului, după cum prea bine se știe
Să fie bună pentru trup și minte, decât cea acceptată de El-Tată și părinte.
Cu ea ne ridicăm spre cer, cu ea ne lepădăm de el
Cel necurat și aprig la mânie, pe care Domnul l-a lăsat să-ți fie
Obstacol pentru a prețui mai tare, sufletul bun de cel ce e un orișicare.
001.384
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
217
Citire
2 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Stelian STANCU. “Biometria sufletului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stelian-stancu/poezie/14043684/biometria-sufletului

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.