Stelian STANCU

În arșița de după noapte Unde nici vântul nu e trist Adorm doar visele deșarte Nemailăsând el loc de bis. Străluce luna dimineții Un nou urcuș se pregătește Ne reclădim speranța vieții Lăsând

Apar doar pentru cei ce-i văd Altminteri doar când plouă Te-ntreb de nu e prea comod Să retrăim o viață nouă. Pe cerul de albastru cristalin Văd tot mai des ei norii Ce în spectacolul lor

Nu plânge dragă codru Chiar și când frunza-ți cade Rămâi mereu tot mândru Cu fruntea în cascade. Nu râde dragă râu Mai mult decât se poate Ci poartă la al tău brâu Stropii cei reci de

Trecut-au clipele pe rând Mai bune sau mai rele Uitat-am starea tremurând De amăgiri pierdute-n stele. Azi nu mai vreau să m-amăgesc E prea uitat tumultul Dar vreau o clipă să trăiesc Tot

Lume pierdută în visare Căldură aprigă afară Ne răscolim cu-nfrigurare Crezând în vara fără vară. Crescute sunt în ea visarea Doar gânduri dulci de reverie Te-apucă-un dor de ea plimbarea În

Rând pe rând se duc doar clipe Lăsând stări, emoții, dor De din abis stau rănite Lacrimi care-n taină mor. Din ștergarul cel din suflet Pe care doar conștiința Îl dezmierdă cu un cântec Acum

De ce Tu Doamne n-ai făcut Un singur Adam, nu mai mult Cu toții să fi fost de-un sex Să ne iubim cum ai purces. Iubire pură, adevărată Fără de trup și făr-de pată Cu toții să fi fost doar

Dorim prea binele cu noi Cel sănătos, desigur Nu pierdem mai apoi Răgazul de a fi tot singur. Uitam ce alții speră Pierdem cu amăgire Dar nimeni nu disperă De îmi mai ies din fire. Trăiesc

Plouă cu gânduri de jale E atmosferă de rugă Plouă în gândurile tale Nu va mai fi înc-o fugă. Plouă cu emoții de toamnă În așteptarea zăpezii Ploaia încă mă-ndeamnă Să las în urmă febra

Moartea respiră prin porii conștiinței generațiilor trecute Viața zădărnicește visele condescendenților imaturi irecuperabil Tot amalgamul vieții se transmite în inconștient precum ploaia printr-un

Când a binevoit Preabunul Și Dumnezeu Preamilostivul Să înceteze pâraiele de sânge Care se vărsau din trupurile apostolilor Ale martirilor Și ale mărturisitorilor Săi, va plânge Și să dea

Frunze arămii zburdă-n văzduh Ea toamna se alintă Mai caută măcar un duh Pe care ea ursita să-l trimită. Se regăsesc orbitele în falii Amurgul toamnei pare răvășit Din depărtare se simt

Adoarme ploaia în neant Vântul pătrunde-n suflet Gânduri plutesc mirobolant Trăsnite sunt d-un urlet, Ce vine din adânc de zare Și umblă prin deșert De se răscoală râu-n mare Și fierbe

E sărbătoare creștinească Simbol de încredințare Că sufletul stă să cârmească Ea mintea sclipitoare. Se nasc iluzii efemere Din el neant răsare gândul Eu te priveam prin falduri austere Când

Iubito, dă de veste Că ea natura-i vie Tu cheamă a fi zestre Cireșii din chilie. Iubito, cheamă crângul Să freamăte ușor Cu tot ce-i numai nimbul Să cheme gând de dor. Iubito, vino-n

Ai fost tu hărăzită dară Să porți cămașa de forță iară E ultima pe care o îmbraci Căci e final de circ și chiar de meci. Nebunia vine din destin Cu el și multul sau puținul chin Păstrează

Pământean: Am presărat speranță, în codrii mari de brad M-am tolănit pe verdeață, ca bunul camarad Ai stat tot lângă mine, Prieten adevărat Ești simbol de iubire, cum nici nu am

Umbre adorm în amorțire Cete de gânduri se ivesc La răsărit e-o nălucire Ea respirația devine nefiresc. Amurguri râd în libertate Puzderii de senzații năpădesc La el apus ce stă departe Egreta

Iarna amenință pământul Cu gândul său prea înghețat Umblăm pe unde e și vântul Dormim pe unde am visat. În viforul de dinăuntru În amalgamul cel pierdut Uitat-am chiar ca să mai

De orb am fost, am fost cu mine Am străbătut deșertul tot Căci nu există cine-a spune Că e mai mult și eu nu pot. De am fost surd, făr` de a vrea A fost să fie doar tăcere Căci doar ce-i

Trecute sunt zilele toate Pierdute-s și gândurile De tu mai vrei, încă se poate Să amăgim iar firile. În viața asta de grandoare În care dorul se afundă E doar o ultimă lentoare Când ea

Uneori ne minunăm chiar de faptele noastre trecute Ce sunt cu iz de glumă, sau chiar bine făcute Pe care ba ni le asumăm, ba uităm chiar că le-am făcut Până în clipa când vine acel gând de