Poezie

Să te renaști din mare

2 min lectură·23 februarie 2014

Mediu

Pământean:

Am presărat speranță, în codrii mari de brad

M-am tolănit pe verdeață, ca bunul camarad

Ai stat tot lângă mine, Prieten adevărat

Ești simbol de iubire, cum nici nu am visat.

Domnul:

În lumea asta mare, de tu vei apuca

Să te renaști din mare, va fi doar soarta ta

Iar dacă vei avea, prieten drag în Mine

Cu bune și cu rele, pe veci să fii tu bine.

Domnul:

Prietenia-i rară, de crezi măcar în ea

Până când nu te doboară, dorința de-a uita

Că tot ce este bun, stă să se termine rău

Și lesne-ți stau în cale, o vorbă grea și-un bou.

În lumea asta mare, de tu vei apuca

Să te renaști din mare, va fi doar soarta ta

Iar dacă vei avea, prieten drag în Mine

Cu bune și cu rele, pe veci să fii tu bine.

Pământean:

Mai ieri credeam în binele, făcut chiar benevol

Până în clipa-n care, de unde era gol

A apărut deodată, chiar pe nepusă masă

O brumă de făptură, ce a-nceput băloasă:

Diavolul:

Eu sunt acela care, de vei voi sau nu

Mă vei urâ de moarte, în veci, pornind de-acu`.

Domnul:

În lumea asta mare, de tu vei apuca

Să te renaști din mare, va fi doar soarta ta

Iar dacă vei avea, prieten drag în Mine

Cu bune și cu rele, pe veci să fii tu bine.

001.216

Stelian STANCU. “Să te renaști din mare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stelian-stancu/poezie/14044907/sa-te-renasti-din-mare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.