Stelian STANCU

Privirea inocentă am revărsat-o Atunci când am apărut aici Pe chipul tău tânăr de fată Și am știut că nu mă minți. Istoria fusese scrisă În începutul cel stingher Acum vreo nouă luni când

Armonica istoriei ne-ndeamnă Să adormim, dar fără somn Până în clipa ce înseamnă Dreptate și minciună iar la unison. De ce primești opusul la ce dai? De ce tot mergi, când chiar ai vrea să

Atunci când visul se răscoală Realitatea-ți stă în loc Nu mai privi ca pe o boală Când apa se preface-n foc. Atunci când mintea se prăvale Tentației să îi răspundă Tu crede doar că e pe

Amalgamul răzvrătit din mintea ta A mai parcurs o treaptă Și tot mai caută cărunta Rătăcitoarea armă dreaptă. Te lași purtată de minciună Din reproduceri descifrezi poeții Dar oare cât va mai

El spiritul coboară-n bernă Din respirații îmi mențin doar pulsul Adorm cu capul pus sub pernă Și-ncerc să-ncurc râsul cu plânsul. Din catedrale de iluzii Recucerite toate peste timp Azi au

Divinul e divin acolo Sus Dar pământenii l-au furat Și au numit făpturi ce nu-s Decât un Petru și cu Pavel deodat`. Doi gemeni ce par a fi uitați de lume Deși de-i vezi, te lași vrăjit, pe

E toamnă afară ca și când, e toamnă tristă-n al tău gând În așteptare de speranță, în veșnicul semnal de viață Ce el te cheamă să răsai, deși e toamnă, ca în mai. Tu mă privești cu gând de dor,

Ne ducem zilele-n firesc Cu tot ce facem omenesc Privim în depărtarea mută Gândind la ea cea sfântă slută. Trăim Acum, prezentul clipei Trecutul e sub aripa ispitei El viitorul e prezis Să

Nu există absolutul Decât în Dumnezeu Dar ne bazăm pe relativul Şi în acela mă aflu chiar şi eu. Nu căutăm idealul Decât în absolut Dar ne bazăm pe banalul Bun mers şi este deja absurd. Nu

Steaua pe cer să lumineze O floare ce se stinge-n suflet E sângele din piatra care ţese Doar amintiri fără răsunet. Când luna va purcede să apară În pragul sufletului tău Vei şti că tatăl meu

Că ești capabil sau de-ndat Te simți ușor debusolat Iar dacă viața nu ți-a dat Ceea ce ai dorit deodat` De ești matur sau nu în toate De ai uitat cele din carte De crezi că viața e-n sistemul

Simbol de aleasă trăire cerească, ce vine din nașterea din zona noastră pământească În ziua când la Bethlehem El s-a născut, prunc sfânt din Domnul și ceva mai mult Avea să ia toate păcatele cu El,

E toamnă-n suflet și în gând, ce tristă-i viața care Se lasă dusă în deșert, e disperarea mare Pentru acel stigmat ce vrea, a fi iubire acum Căci e urzită calea mea, cu țepi și cu mult

Aștepți amarul clipei Să picure amorul Te lepezi de ispite Apoi le duci iar dorul. Te reclădești din mine Absorbi el infinitul Dar încă nu e bine De când aștepți zenitul. Privește-mă din

Hurmetesc gânduri spre cel mijlocin gând Ecmnezic mă-nalț spre prezent Pe un zarmacup visul eu vând În efemerofite gându-mi zboară lent. Cu o condromalacie adesea pășesc Cimilituri aș vrea a

Van Gogh, van Gogh, viața e tristă ca un drog E un pastel dus la extrem, de jos în sus sau cum nu vrem Să fie viața noastră scursă, când doar pictura era pusă Pe frontispiciul său tare, acum eu mă

Sentimentele ne lasă, să privim mai des în casă La cel ce stă demn cu tine, când ți-e rău și când ți-e bine Când iubirea te-mpresoară, de din tine, de deafară Și doar ea nemulțumirea, soră vitregă

Atunci când crezi că ai pierdut Mai mult decât lumina Atunci când uiți că ai avut Un suflet cât tulpina Cea falnică a celui brad Pe care ea doar soarta A confundat-o cu un camarad Lăsând

Când adie vânt de vară Peste cerul alintat Se prăvale marea-n seară Peste câmpul luminat. Tropăind în deşteptare Soarele vrea să înscrie Şoapte dulci şi desfătare Mării, celei ce învie, El

Sunt o mână de țărână Am un cap și-un pix în mână Din țărână am apărut Capul e de conceput Iar cu pixul mă ajut Să transpun gând după gând Din al inimii tumult Din al minții început. Doar

Slăvit să fii Mărite Împărat Ce slava cerului Tu zi de zi ne-ai dat Ce ne-ocrotești și ne îndrumi Pașii noștri astăzi îți sunt comuni Cu drumul către Cer și Împărăție Dă Doamne nouă acum să ne

De peste dealuri ziua a trecut Și ți-a alintat dorul De-ai vrut să pari un chip de lut Nu ți-a ieșit favorul. De te vei tângui absurd La clipa răzvrătită Tu să nu cauți din cel cârd O rază

1.Speranța adoarme suferința, dar și suferința adoarme speranța. 2.Porunca ascultă ruga, dar ruga nu ascultă porunca. 3.Regină e cea care simte starea și nu cea care simte răceala

Cu gând răzleg coboară trupul Către amurgu-i nesfârşit În căutare de el timpul Pe care ades l-a irosit. Cu amalgam de visuri grave Se tălmăcesc trăiri din noi Mai coborâm vreo trei octave Apoi