Stelian STANCU

Am fost și tânăr și matur Am fost mai mult decât îndur Dar la final de orb, în cale Am început să întrevăd în zare.

Am făcut un legământ Ca între Cer și Pământ Să nu privesc decât Iubirea sinceră. Atât. În nemurirea clipei disperate Stau zilele pierdute toate Doar liniștea profundă poate A retrăi din

Ascultați pașii pădurii Ea nu se-mpiedică niciodată Lăsați dar tevaturii Priveliștea cea debordantă. Ascultați vocea intrândă Ea vă cunoaște-n sine Nu va putea fi blândă Când ceva nu e

Deși zglobie și cu chef de viață, sunt unele momente ce le ai în față Pe care de-ai putea, le-ai evita, dar ele fac parte intrinsec din starea cea Se tot hrănește pic cu pic, din al amăgirilor

Ionii sunt o zi pe an E ziua lor luați la toptan Dar anu-n rest va fi se pare Doar zile triste și amare.

Feerie de visare Fără urme de răstimp Mă alung în nepăsare De ce-i grijă şi e ghimp. Ea natura ne îmbie Cu amorul ei frivol Fără chip să mai ne spui Când şi cum e trupul gol. Sacadat dar fără

Am închis ochii și am privit, tot Universul s-a deslușit În mintea mea, în starea mea, totul era de-un negru din noaptea cea Ce se apleacă peste noi, atunci când nu mai credem în amândoi Atunci

Nasc amintirile în taină Copacii se amuză copios Gânduri aleargă fără haină Iar sufletul adie mlădios. În arșița fără de foc La deznădejdi deja uitate În cântecul fără noroc A mai rămas

Fulgii de nea căzuți în iarnă Acum odihnesc de-a valma Pe câmpul ce pregătește Holda ce se rânduiește. Din inimă de rămurea, de corcoduș, de liliac sau ce-o vrea ea Se pregătește a reînvia, al

Privesc în largul amăgirii De-a fi din nou poet Atunci când nu poți desuet Să spui ce-i doar în calea firii. Iubesc tot ceea ce mă înconjoară Nu am ranchiună, nici resentimente Lupt doar cu

Adorm aiurea la răscruce Copacii secerați de gânduri Privesc ei nemurirea dulce Iar frunzele foșnesc în rânduri. Iubirea e o floare ce răsare Al ei lin foșnet încă mă trezește Aș da orice să

Trăim latent, atent și chiar mai mult decât absent, în acest Univers imanent, în care omuleții verzi se pare că au prins curaj și ne vizitează sistematic, chiar metodic. Dar ce credem noi oamenii de

Tot sătulu-i nesătul, parcă vrea a mai avea Încă un pantalon cu tur, dar e teamă că se vrea A mai pierde din voință, când e clar că-i cu putință Ca cel ce tot mai are, să nu se sature cât are De

Răsar cromatice nedei Stropind văzduhul cu nesaț La colțul bont al conștiinței Firav, nemărginirea mă ia la braț. Sunt clipe de amăgitoare gânduri Ea viața iute se desleagă Privesc mirat,

Stările sunt pe cum le faci, acum mai dulci, acum mai vagi Dar ce poți cere când din stele, făr-a avea ceva din ele Tu vei primi ceea ce n-ai, dar nu-ți dorești nici chiar să dai Căci știi că

Ai apărut de nicăieri Cu gândul bun, ca să tot speri La ea o dragoste curată Pentru o viață, fi-va minunată. Te-aștept mereu în calea mea Vei fi a mea, cu vrerea ta Te-ncrezi mereu în ochii

Tu nu privi departe Nu sta în adnotări Apucă şi socoate Răbojul cu-ntrebări, Din lista de suspine Din tot ce te-nconjoară Căci simpla fericire Nu se găseşte afară. Fii dară înţelept Şi te

Nu poți să ceri ce nu poți da, căci ești nedrept cu soarta ta Nu poți să crezi că cel ce-i păcătos, se-ndreaptă când tu ești un găunos Nu poți să spui: tu ai greșit, când anterior același lucru ai

Nu de puține ori metamorfoza este inversată Și acolo unde te așteptai ca din om să iasă superom Constați că natura a fost înșelată Iar câinele din el a adăugat atom lângă atom. E paradoxal când

Îmi place viața, îmi place să trăiesc Iubesc dar viața, trăiesc ca să iubesc Fie ea floarea, sau ramură de brad Fie nor de ploaie, sau gând fugind pribeag Sau amintirea vie, a ceeea ce-n

În trecut: Construcție cu rădăcină epocală, istorie ce e chiar milenară Ce-a fost gândită de Dedal, pentru al său rege Minos ce în dar I-a oferit bani mulți și chiar de toate, să înalțe în Cnossos

Copleșesc stropii să mai cadă Peste al timpului trecut Nu mai e timp ca să mai vadă Decât sfârșit și început. Dar el parcursul efemer Pe care bolta minții îl îmbie Se ține scai de mine ca să

Îți amintești când te iubeam Obrajii tăi erau ai mei Ne hârjoneam și drag ți-eram Acum ei sunt doar reci și grei. Îți amintești când mic fiind Mergeam pe câmpurile verzi Parcă eram doar eu

A fost frumos ca la-nceput, a fost frumos și chiar mai mult Cu fluturi veseli prin stomac, dar și cu unduiri și frac Cu agonie și extaz, cu tot ce poate fi cu haz Cu seri tomnatece în gând, cu