Am uitat și am murit.
Ca o picătură-n sâmbătă s-au dus amintirile.
Lumina, în spatele gratiilor,
pironită ca secundele semaforului din Victoriei.
Fascia se tensionează,
nimeni nu răspunde
Prăbușit pe pieptul bucuriei
îmi închei alergarea de dimineață
înainte ca lumina să-și înfigă colții
în ochii mei.
Totul în jur vibrează
pentru că tot ce contează
în mine pulsează.
Într-o
Ai grijă de urmele și umbrele surorii tale
Când își așează pașii printre noi.
Ochii ei sunt un ocean de întuneric
În care mi-am prăbușit anii răniți.
Mâinile ei sunt ca blana unei
M-am trezit vecin cu un morman de fiare.
În sufragerie
s-a prăbușit un avion de mici dimensiuni.
Diminețile s-au topit de căldură.
Am cunoscut o singură moarte
Într-o dimineață
Astăzi e cea mai potrivită zi pentru moarte.
E cald, dar nu sufocant.
Primăria a retras toate restricțiile de trafic,
copiii zumzăie în parcul din spatele blocului
ca țiuitul unui puseu de
De fiecare dată când pun contactul
Îmi închipui că odată cu mașina mea
pornește tot universul la lucru.
E cinci dimineața.
Atlasul și-a scuturat ochii de somn,
A mai pornit o furtună undeva la
Orașul e plin de atleți.
Dimineața ies din morminte,
își activează ceasurile inteligente
și pornesc vânătoarea de kilometri regali.
În fiecare zi, atleții noștri
umplu hărțile de dâre și
Alerg.
Și duhul nu se mai dă, o dată, pradă disperării.
Alerg.
Dar nu mai am cu ce:
Nici picioare, nici drum, nici vreo destinație.
Sunt blocat în timp, între două semafoare —
Ca o
Aceste buzunare din care ne alimentăm cu fericire
prin care suflul trenurilor trece
și peste care întunericul aduce lupi teferi,
cine le-a cusut de sprâncenele noastre
și cine le descoase?
Întunericul e peste tot în jurul meu
ca un ocean hălăduit de furtuni,
ca tulpina unui nuc
ce înconjoară dinții lanțului de drujbă
și apoi își tâmpește mintea de stele.
Dumnezeu nu
Am coborât în sufletul meu și am găsit camioane
pline de untura focilor ucise la vânătoare.
Nu am crezut vreodată
că mă voi mai întoarce de pe mare.
Erau așezate ca niște cărți.
Mirosul lor
Copilul meu va fi înmormântat
Și copiii lui îl vor plânge.
Își vor aminti cum îi punea la culcare
Cum îi îmbrăca și-i alerga.
La poarta cimitirului își vor striga
durerea, plăcerile și vor
Predicatorul din Unirii
l-aș muta în Gara de Nord.
Să strige despre Hristos
când stau muncitorii la cafea la un leu
și să văd dacă mâinile lui
pot atinge mâinile frânte de greutatea
Sunt trei îngeri care mă urmăresc prin oraș.
Mănâncă burgeri, își caută iubirile sau iubitele,
domnesc în singurătate ca niște patroni protectori
și strâng din dinți când văd aglomerație.
I-am
Îmi lipsește ploaia
într-un oraș cu ochii roșii, acoperit de fum,
gol pe interior și plin de regrete.
Îmi lipsește ploaia
de fiecare dată când urletul inimii mele
e acoperit de claxoane și
Pe pontonul unui port din Barcelona
inimile noastre au înghețat.
Privind adâncul,
cu mâinile ridicate spre cer.
Așteptând dintre nori
un pic mai mult lumină
și pescăruși care să coboare
cu
Vino fiule.
Aruncă-te peste pieptul meu
și fă-mi inima să mai stea o secundă.
Să se amestece părul tău blond
cu barba mea sârmoasă
și zâmbetul tău plin de mistere
să încremenească pe retina
Zig-zag între bordurile bulevardului meu preferat
și parcarea în care mi-am lăsat mașina
alunec ca o pisică în tufa de flori a celor nouă vârste
și nu pot uita nici după zece ani și zeci de
E bine să merg pe la înmormântări din când în când.
Așa îmi amintesc ce importante devin fotografiile în timp,
de ce amintirile sunt cele mai mari invenții pe pământ
și de ce dimineața învierii
Prin tine, la un moment dat
a trecut o pisică.
Ca un val de lapte cald,
ca o spirală de aer sărat.
După câteva zile,
chiar tu ai devenit o pisică cu ochi mari,
îndrăgostită de laptele
Un soare trist, cu păr lung și pungi sub ochi
ne varsă în pahare, din când în când, un sirop amărui
care ne strânge obrajii în îmbrățișări ciudate.
Am rămas fără gheață.
Soarele ne povestește
Când îți căram coşciugul
mugeau munții sub care ai rămas aşezată.
Personalul cimitirului,
prietenii de la Bucureşti,
familia de la Parva,
vecinii, țiganii şi babele
priveau la tine întinsă
între
Aceste buzunare din care ne alimentăm cu fericire
prin care suflul trenurilor trece
şi peste care întunericul aduce lupi teferi,
cine le-a cusut de sprâncenele noastre
şi cine le descoase,
când
În mijlocul iluziilor crește ca un par o întrebare:
unde s-a ascuns libertatea?
Cine a furat înțelegerea dintre noi?
Eu conduceam pe pilot automat,
tu stăteai pe bancheta din spate
notând