Poezie
Între măselele pământului
1 min lectură·
Mediu
Când îți căram coşciugul
mugeau munții sub care ai rămas aşezată.
Personalul cimitirului,
prietenii de la Bucureşti,
familia de la Parva,
vecinii, țiganii şi babele
priveau la tine întinsă
între măselele întunecate ale pământului
ca la o regină
care coboară-n criptă cu zâmbetul pe buze.
Când am ieşit din cimitir
era să dea o maşină peste mine.
Înca una,
care mi-ar fi întins sufletul zdrobit
pe un ecran de asfalt,
să-l facă expozeu pentru îngeri.
Poate m-ar fi strâns ei cu făraşul
şi m-ar fi aşezat în brațele tale.
- Ia-l Anuțo,
e tot ce-am mai găsit din el.
Cu dragostea ta de regină
să mă strângi la loc, să mă întăreşti
şi-apoi să nu-mi mai dai drumul în lume.
Ce e lumea dacă nu un depozit de coşciuge.
041767
0
RR
