Poezie
Am uitat şi am murit
1 min lectură·
Mediu
Am uitat și am murit.
Ca o picătură-n sâmbătă s-au dus amintirile.
Lumina, în spatele gratiilor,
pironită ca secundele semaforului din Victoriei.
Fascia se tensionează,
nimeni nu răspunde telefoanelor ce sună în beție.
Ochii se golesc de substanță,
într-o ultimă clipire —
nimic din ce-a fost frumos nu mai există.
Ca atunci, lunile de vară
sunt îngropate cu o singură lopată de întuneric,
ce-și varsă amarul pe piepturile noastre.
Se prăvălesc copiii peste oasele înțepenite în timp,
inimile lor saltă de bucurie ca vițeii-n grajd,
dar nicio inimă nu le răspunde din noi —
nicio inimă, suntem goi.
02406
0
Are ceva textul ăsta care te face să revii, nu pentru a descoperi sensuri noi, ci pentru o stare în loop, de care ai vrea și nu ai vrea să scapi. O tristețe tensionată fin, fără patetism și paroxism, ca un fel de piesă post grunge pe care o asculți pe repeat într-o zi ploioasă și îți dă o stare resemnată de bine.