Ștefan Petrea

eternitatea-i zbor în cutezanță în pântece de porți iubirii fluturi din gândul tău și taina de o scuturi punând cuvinte-n liniștei balanță. din rădăcini suind spre azi trecuturi spre viitor e

numirea de tine îmi venerează coasta ce nu o am vaginul prelins în iarbă ţi s-a udat în acrirea sacrului pe suprafeţe bine delimitate de către curvele din parcarea Diavolului Dumnezeu are

trăind Omul mă încodresc asemenea unui haiduc trăind Îngerul codrii mei se fac luncă trăind pe Dumnezeu asurzesc de rugă trăind încă sufletul meu e o mare ce s-a așezat pe o stîncă

te priveam, nu te recunosc, tu mi-ai zis că la barul acela, te chema Ela eu lăsam în urmă o coamă de parfum de mosc am pus mâna pe toc și hârtie poate ele te-or știe hodoronc-trosc îmi căzu

aveam aceleași simptome ce le are o varză murată continuam să trăiesc dintr-o eroare a divinității moartea mi se zvârcolea în piept, singurul semnalment că sunt viu, stăteam în patul de spital

zidesc între mine și tine un zid de dimesiunea naturală a lui Dumnezeu Dumnezeu e pitic dar Raiul și rugile îl fac să crească pînă la depășirea dimensiunile Universului într-un avort de stele la

pieream în de lumină inaniții, interioare nopți suiam în lecții; de moarte este frică-n intersecții, acolo se-ntâlnesc pe-ascuns iubiții. n-aveam în tălpi, în mersul meu direcții și bându-te

iar de îți port iubire limitată e că se înnoiește-n tot sfârșitul; poveri de vorbe-mi ține covârșitul gândirii, prin fereastră imitată. te iert de-aici ne este săvârșitul, pe cale ce-mi părea

în lumânare miroase a rugăciune de-ți ia nasul, acela ce ți-l ții pe înălțimi; Dumnezeu stă degeaba azi nu se lucrează în Rai e închis la prăvălia cu Lumină; tu ți-ai băgat nasul și în

nefiind piatră tăcerea mea n-aude clipa sedentară nefiind aer văzduhul meu n-aude pasărea-n cuib nefiind apă marea mea n-aude răsărit de soare & nefiind toate acestea mirarea-mi

dă-mi două pachete de țigări și ți-am cerut și-o brichetă, pentru dumnezeu doar nu-i dai omului demâncare fără să-i dai și lingură spunea l-am urmărit afară din magazin deja își aprinsese o

pășesc în glii, de zbor uitând penaje eternități în oameni deghizate, își făuresc în lutul stâmt cnezate făcând la duhul lor pelerinaje. au ploi de timp în văz, utilizate la ale nunților

Doamne!!! ajută mie, păcătosul să nu mai fac țuică din mătrăgună în gând, să respir pasărea mică-n văzduh, să scriu pe colosalul acesta de alb zbaterea aerului rarefiat din înălțimea Ta femeia

Tăcere... ce neagră-i, fără puls Putînd fi veșnicia tăcerilor din oase Ori firul alb din păru-ți pe care ți l-ai smuls Ori zvon tăcut de Coase. Eu caut în tăcere Hristos pe cruce pus Și în

deie-ți Dumnezeu lumină, doamnă, nu-ți mai ține virginitatea pierdută la ușă, e descuiată la soroc spune-i țâța pruncului să-i rostească laptele pe buze un poem verde-crud suit în cocoașa

norii mai sărăcesc puțin pe motiv de ploaie, în ochii tăi lacrima îți mai stinge tristețea, rosturi ude în flacăra umbrei pe obrajii tăi ori ai văzduhului pe trupul timpului se prelinge

ți-e umbra udă de apa fântânii cerului umblă pe ziduri prin mahalalele luminate de becuri electrice licurici adunați la grămadă să intensifice lumina sa toarne omului rătăcind în

deasupra, în pășirea de erete e dedesubt de gânduri luciforme, eternități de rațiuni enorme ce nu se varsă-n racla cu regrete. adorm în litere cuneiforme mormânt e numai visul fiert în

când liniștea soarbe din tine zgomotul de a fi te rog nu mă părăsi mă voi regăsi la curtea unui palat medieval prelat nu voi mai cunoaște căile de azi poate de mâine într-un ieri

iartă-mi Doamne păcatele nefăptuite ci doar cu gândul am fost acolo nimeni nu se naște nefăptuit de patimi găoacea oului poartă stigmatul păcatului, itinerar de faceri în ale făpturii mele

Furtuni de ieri în clipa ast' a cerne Deja în jos clepsidrelor ni-s dune... Când trupurile frunza ne-o răpune, Când leneș visu-alintă-ne în perne O noapte ni se naște-n rațiune... De ne

în întunecarea gândurilor Pace!, spuneam altuia pe-afară vremea petalele își unduia, parfumat cu fum pe tine spre cadența Credinței te îndrum florile vremii îmi aduc nainte hârtie de nea nici fum

duc Dumnezeul meu în linii frânte de înger Ou ni s-a cuprins în sferă și multe sunt de-a infini în eră sub vraful de nimicnicii pământe. copilul cel din mine încă speră ca pajiștea de gând nu-l