erată

zadarnic îmi îmbătrânește gândul prin ascuțișurile vremii timpul mă regăsește copil abia putând să îngaime plin de spaime e teritoriul în care am descălecat baba-cloanța pândește la ușă -ce vrei, mătușă- capul sub vremuri plecat -îmi spune- (te-ar îmbrățișa deneaul și floarea bătrâneții tale ar apune) înțelepciunea nu se cumpără -îmi zicea bunica- se strânge din aurul anilor cum strange furnica un bob jumătate în spinare. zadarnic am dureri spinale persistă aceleași tăceri cu lacrimi în mine când arunci e ca o poveste de atunci te caut, în această căutare întruna mușc aer și mănânc luna sunt bolnav de oase și de strângeri în brațe cuvinte grele îmi ies pe gură din mațe te îmbătrânesc în deja târziul tău tată coboară din bătrânețe și calea îmi arată căci tot făcut de mine-n viață e-o erată