Ștefan Petrea

nu-ți mai vărsa, Doamne, roadele ploii pe pământ... dă-i cerul tot să-i fie-așezământ, să o privesc cum doarme; cu fiecare ploaie a Ta nu ne înveți a ierta, ci doar a stinge; în orice

Un singur haz spre-a plânge omul are Anume moartea lui cât e în viaţă Când din genuni de neştiut şi-o-nvaţă Mereu cu ban de Luntre-n buzunare. Curgându-i Dumnezeu şi-un iad pe faţă În

stă Moarte-adânc în Coasă pândind să te înhațe în flămânziri destule, pe-atâta însetare suit în tren ce duce spre-nuntru nu spre zare chiar mai departe încă, în depășiri de mațe în dimineți -

posibil să fi uitat vreun cuvânt în straie de stele dimineața vine străină de cafea și de vorbă în lipsa ta dulceața șoaptelor nu se poate petici mahmur în singurătate prind a mă împletici încă

pe-altar de chip cioplit să te slăvească de-ndestulări de mari cuvinte nu-s chiar de poeţilor în drum de iască tu focul frumuseţii tale-ai pus. lumina ca pe-o soartă omenească atingi cu braţ sub

în încă tine aproape am două pietre în loc de pleoape năzuirea așezământului nostru e un monstru cu dinții piliți de asfaltul putred de pe strada pustie de iubire ne excavăm inimile și ni le

am reziliat contractul cu e-on m-am branșat la lumina sufletului tău fără apometre la ciușmea stăteau două cumetre cu ochi acriți de bârfă prin tine, viața mea târfă mă privesc așa ca în

în teatru-ntuneric zorii coboară cortina întinerește lumina în ochii poruncă pleoapele se descuie din somn verdele dimineții în copacul timp adie în clipe în vânt de ființă în văzduh sunt

Lichefiez cuvinte-n vremii spaimă Ce după moarte încă-n voi să curgă Nenumărații secoli să-i parcurgă, Un soi Sheakespeare, fără a sa faimă. Iar în final, când traiul meu amurgă Să

Ea simți atunci că vânătorul i se bagă în salba cu pui Cineva îi trimitea bezele din altă parte Altcineva avea samsarul plin cu pui devânzare Nu-mi trebuie, spunea, eu îi am pe-ai mei (dac-or

în mijlocul lui Nicăieri a șede și către Nimănui a-ți drege glasul când s-a-mplinit de Nuntă grea și Ceasul e-n Moartea ce în osemânt te vede. petrecăreț, în Luntre-mi va fi masul în urmă mi se

deja îți ruginiseră genunchii în havuzurile rugăciunii palpai dumnezeirea cu toți sânii tăi zori de ziuă iară cu sufletul scos pe dinafară ți-ai scos din teacă dinții spre a mușca la flacără

îmi feresc iubirea te iubesc sună perisabil de-l voi spune noi ne-om sparge în cioburi să mai putem calea pe retină, ulciorul prea dus la apă se va sparge marea cuprinsă de alge miros de

ca-n aur ne străluce-a noastră vrere primind din Ra tumultul cel de raze nemijlocite în suiș de fraze ci doar a unor temniți de tăcere. lumina mai pe seară un extaz e când soarele ne umple în

trăiesc cu ușa închisă, nimănui să-mi cunoască doza de fericire din seringă, acelor piscuri ce vor vrea să mă atingă le doresc înălțimi de vise în mine de grăiesc ca într-un sanctuar de

la loc de taină fierbe-a ta fiire tu, Gândul meu de raiuri și de bine ești îndulcit ca mierea de albine și ești al nemuririi tandru mire. un nor pe cerul vieții dacă vine tu îmi aduci în graba

Cutremurul ce ți se zbate-n voce În mine îmi va dărâma pereții Zadarnic se vor strânge toți poeții Ca celuloza mea să o invoce. Tavanul strâmt îmi e icoană-a vieții Cătușă către A nu fi

ne mestecă păcatului dantură, dorinței răsuflarea cea de carne regate de-Adevăr să ne răstoarne, Minciuna se încheagă în montură. primind nămeți de vise prin lucarne, zăpezi de șoapte-n

în nopți de insomnie apar sihaștrii îngeri ce luna remorchează aripile lor frînte; tu îngere fă bine și-adu din văi de plîngeri din Biblie Cuvîntul în lume să cuvînte. eram un pui de lele; m-au

matanii de cuvant inchina psalmul filei. un greier din pamant stranuta-n miezul zilei. trei codri langa brau fecioarei ning prin gand si trei strabuni, in grau asteapta-n slova

odiosul e carcera nefericirii primenit în suferințe ancestrale vinul te umple de vane extaze dormind în șanțurile de apărare ale realului mestecându-ți dinții teribil ce mușcă din vinovății de

în demâncarea mâine e cerul ustensilă curgând pe o sămânță în tină ploaie, rază ni-i vremea fără vină și pâinii stând de pază și crește grâul iute-n pământului axilă. zambilei, în grădină,

în absență chipul privit în oglindă capătă dimensiuni de Dumnezeu fac furtișaguri de Sfânt Duh îngerii se adună în armade prin văzduh pe oceanul aerului să lupte cu bucățile din om rupte în