fluturii

fluturii au spart coaja omizilor să iasă spre a zbura aripile lor refuzate de la ceară se-mplântă în cer pe cerul senin ostoind singurătatea norului sunt norul fără cer și aripi, încuiat în omida tălpilor singurătatea mea nu e-mprejmuită de clar, zborul meu e doar până la rugă, din fereastră mă privesc fluturii oameni zburând cu aripile fără de ceară ale visării mie până și visele mi-s topite-n mormânt sub canicula unei vieți de murire