because

din pricina ta mă vizitează uneori poezia, e o femeie asemenea ţie la chip ţâţa ei alăptează imnuri şi splendori care te fac frumoasă iubito ce stingi haosul din mine şi ridici steagul alb în războiul negru al vieţii mele pentru că iubirea e o femeie cu plete de ramuri de măr părul de pe scalpul păcatului e feminin, când păcătuim uneori în amor poezie devin femeia cu părul în vânt de cuvânt, în părul meu sur încâlcindu-se vorba ca pe o hârtie metafora unui beţiv al lirei deoarece întotdeauna poezia face amor cu Dumnezeu tu mă iubeşti ca pe o sacralitate alergându-mi prin sânge ca într-un vin în care s-a turnat un strop de luciditate, o luciditate a eternităţii în ebrietatea fiinţei, din pricina ta poezia îmi stă la dreapta bustului uneori, când devin statuie şi doar cuvintele mi se plimbă de la stânga la dreapta fericirii albe, negre fiind, alteori albastre ca un cer ce şi-a retezat pletele de nori de pe scalp din pricina ta caut cuvântul poetic şi pe-ntuneric redevenind bărbat cu boaşe cu sămânţa din care poate creşte bradul cu frunza mereu verde chiar şi după propriul meu deces, frunza dedesubtul căreia se ascunde imortalitatea unui vers deoarece demoni aşteaptă despărţirea noastră te-am legat de mine cu lanţuri de verb, să-mi zici poezie de nu te-oi face să plângi lacrimi de uitare de zare