Poezie
Lenuţa
poem discursiv
1 min lectură·
Mediu
te iubesc, Lenuţo, zău că da, crede-mă, îţi jur
Lenuţa mesteca seminţe cu pizda pe bordură,
gaură astupată de pietre
eu stăteam în genunchi în faţa ei
şi o rugam, Lenuţo, hai să ne facem casă de piatră
ea trăgea un vânt pe limba păsărilor
cu limba îi dădeam jos sudoarea de pe clitoris
şi ea ţipa după pulă că eu aveam numai una
când se extrăgea din ea rămânea cu nemurirea neterminată
atâta pot, Lenuţo
Lenuţa înjura sfinţii că nu le stătea în obicei să o fută
practic tot ce era bărbat pentru ea însemna pulă
şi pe lumea asta şi pe cealaltă
s-ar fi ars şi cu Dumnezeu dacă nu l-ar fi ţinut
femeile Lui de vorbă
Lenuţo, eu te iubesc, crede-mă
îţi jur pe toţi papucii pe care mi-i dai după sex
că Lenuţa era doar gaura cheii din buzunarul meu de la Frunză
în rest stătea cu pizda pe bordura şi mânca seminţe
a nepăsare de genunchii mei
zdreliţi că o rog să intre în casa de piatră cu mine
Lenuţo, eu mor mâine, poimâine
şi nu vreau să te las mască
doar a pulii mele
0241371
0
și ce e mai nasol că citesc până la capăt, zicându-mi:
- ceva, ceva trebuie să fie, că doar nu și-a propus doar să șocheze
la final (tot n-am pierdut vremea degeaba) am râs cu elan muncitoresc
asta e...atât mă pricep