Ștefan Petrea

mi-e foame de începuturi de cei șapte ani de acasă mi-e foame ca unui cerșetor de șapte zile pe săptămînă îmbelșugate

cînd luna întristată va fi că nu mi-am vindecat somnul zîmbetele mele o vor hrăni culese cu ifronul plugul nopții va brăzda prin meleaguri umbre și gălăgia o vom învăța în vîrful degetelor

Cămașa veșniciei mă îmbracă În ceasul nopții când tăcerea-i coaptă Și nu-ndrăznește-auzul nicio șoaptă, Lumina e gălbuie și săracă. Dar ora-aceasta nu pe veci așteaptă Tumultu-n dimineață te

amurg târziu, cu întuneric și lumină pe o felie de tină în bucătăria firii se prepară umbra

Nu lumânări, nu candele, tămâie Doar pe morminte spirite-ncarnate Învățămintele au fost iernate Și omului o groază mare îi e. Nu rânduieli, nu râsete-n palate Și strigătul de mamă azi Rămâi!

Chemând în piept a poeziei artă Te-afunzi într-o pădure de tenebre. Poeții au doar morțile celebre Iar viața de durere nu îi iartă. De vrei această cale, în vertebre Să-ți torni topirea ce

sar șotronul poeziei ca un copil înjugat la joacă melcii din ceasornic au putrezit și tot mai repede mi-i scrisul timpul trece cu repeziciune și te trezești că n-ai intrat în USR deși au trecut

merg desculț pe caldarâmul frunzelor moarte pădurea se furișează în mine și începe să doară desfrunzirea sunt om mă dezbrac de pădure disperarea ei doare prea roșu

fantomele firii, arbori în umbră, înfricoșează pădurea căci vântul printre ramuri umblă

Sub pletele-argintate minciună vinde luna Ea doar ascunde soare sub cratere grotești Dar feeria-n totul nu este decât una Vrăjit ca de sirene în marea nopții ești. Iar stelele au darul de-a

arbori sub noapte vântul le tălăzuiește umbrele

Finalul este gata În lume ai apus Te va lua fregata În alte țărmuri dus. E-o luntre, de-i erata Acelora din spus; Finalul este gata În lume ai apus. Nu îți mai vânturi pleata Pe foaie-n

îl chema. era om și plecă. Dumnezeu rămase singur cu îngerii

În ploaia ce te sfâșie-n cadențe Simțeam în biciuiri cum crește golul Cum fost-ai de m-ai dat de-a rostogolul Plecând spre alte tipuri de esențe. Și-acuma disperarea-și joacă rolul Ca un

pietrele tac în noapte nici o lumină nu le taie carnea să sângereze până la umbră

la rdio-șanț bîrfa crește ca o cînepă interlocuitorii rîd ca nebunii e efectul drogului de a mai săpa o clipă groapa vecinului cînd pleci cazi în ea se bîrfește despre tine ai avut șapte