Ștefan Petrea

când te ard pe rugul nimicniciei mele flăcări de Nimic îți dezvelesc oasele minții devii verticală dintr-o visătoare coloana vertebrală a creierului îți șoptește că nu e nimic dacă părăsești un

Risipă de cuvinte în asfințit de noapte, Din cer cad file albe. A îngerilor pene N-aflară cuviință cerneală capete Cu scrisul lor măiastru pămânților se-mpene. De roua dimineții nu stai să te

Căzând în apă fierea se sparge lin în lac Și amărâ pescarii ce viermuiau spre pește Și luna fu răpită din cer de-un vârcolac Iubito, iad e visul, de carne mă ciupește Să nu îndur atâta de ardere

Înaripat de Bachus călătoresc prin mâine Ca pasăre sihastră ce-noată prin văzduh Necontestând o clipă că-n toate e un E Ce-i preamărit în vorbă de vorbele de duh. Prezentul e mereu, prezentul e

Și te iubeam sub stele și luna era \"pentru\" Doar vremea nemiloasă votase \"împotrivă\" Și cald era \"afară\" iar geru-i \"înăuntru\" Eram robit de lună, Ra te ținea captivă. Și te iubeam sub

când stăm rezemați unul în tăcerea celuilalt firescul sărut ne sfâșie buzele însetate unele de saliva celorlalte prin saliva ta intru în tine mă împiedic de limbă și mă rostogolesc pe

Părerea mea-i că este intrare-n Absolut O integrare dulce când duci draga de mână Să îți călătorească făptura ta de lut Și în odaia-ți tandră cu drag să și rămână. Gospodăria-i mică, nu cere mult

Agață-te cu mâinile de pușcă Cu zel încinge-n brâu cartușiera Prin junglă te va ajuta și era Căci mulți într-o aripă se împușcă. Pecetea-i gata. Goală-i tușiera Doar apă-n care-noată o

În urma ta miroase poteca lină-a umbră Când duci ulcioru-agale s-adape la izvor Și un parfum de floare îmbobocită umblă În pasul tău alene călcând ca pe covor. Piciorul ți se vede din talpă

Ca duhu-n lampă zac în mine tropii Poemului ce îngeri îl strigară. Te-aștept să vii, culcat pe-o bancă-n gară Bancnote de îmi lasă filantropii. Aprind cam în lehamite-o țigară Apropiind c-un

În umbre noaptea tălpile-și încalță În cețuri luna-i, leneșe, incerte Ce neclintirea par a vrea să-mi certe Privirea doar pășește ori se-nalță. Iar ochii mei se roagă să mă ierte Divinitatea

Ai un trecut ciudat, cu multe semne Plăcut lăsate de femei pe coaste Dar în prezent sunt năruiri nefaste, Ce poate viitorul să însemne...? Și viața ta e-o nuntă de contraste O centrifugă în

Și tot mai des te va-ncerca zadarul Acestor scrieri dându-le aripa Spre a zbura. Te-alegi doar cu risipa Căci nu mai ești prin nemuriri zidarul. Când ceața-n rouă își înfoaie pipa Zărești

ploaia unește cerul de pământ ai putea sui pe stropii de apă ca pe treptele unei scări de ploaia s-ar opri brusc te-ai trezi singur în văzduh dar ți-ar crește aripi după ce te vei fi izbit de

Era veșted, cu un dinte de mestecat măruntaie de stihuri atârnând de o secundă

Pietrele nu văd dar aud dumnezeiește tăcerea

luna se scaldă-n bălți soldații dorm cu greu găsesc santinelele calea spre strajă somnul le lipește și lor pleoapele arse de zbucium de cealaltă parte pare a fi liniște dar vulpea nu se repede ci

pe sânii tăi puteam să prăjesc semințe buzele mi s-au prăjit lipindu-le de ale tale sunt roșii ca o prăjitură de căpșuni în preajma ta toate sunt fierbinți când te-ai apropiat de el caloriferul