lichizi

\"aurolacii învârtind capace de canal pe degete
ies afară șiroind\"
------------------------
cuvintele tale sunt culese din labrintul exogen al evolutiei insipide privite prin ochii unui profan izgonit din matca perenitatii obscene

\"un copil își coase ochii și gura
îl vedem doar noi cum stă pe un hidrant
se rogă să nu se nască\"
---------------------------------
un demon de carton priveste exhaustivul iluzoriu, precum o pasare de fier pe cerul astralului nenascut,
as vrea ca marele arhitect sa te debaraseze de balastul cuvintelor scuipate din gura scoicii marine

...nu stiu daca trecerea ta este benefica.nici nu inteleg profunzimea lor care razbate inca din titlu.
o sa incerc ceva cu balastul acela dar nu promit...
iti doresc numai bine

Titlul si subtitlul sunt, in viziunea mea, bine alese, relevand realul cu fetetele sale contradictorii. Este aici o existenta sumbra, din care bucuria pare sa fi disparut. Gestul de a deschide fereastra, sugerand parca dorinta de a iesi spre nelimitat, ramane suspendat, intrucat nu poti face abstractie de realul care ucide orice vis. De aceea existenta nu mai poate fi recompusa din fragmente (\"cioburi\") de iluzii, pentru ca \"oglinzile\" eului pot sa o reflecteze deformat.
Versurile care urmeaza ne aduc in fata imagini ale unei lumi zbuciumate, iar finalul este marcat de scepticism. Mi se par bine realizate ultimele cinci versuri, precum si urmatoarele:
\"intorci oglinzile la perete
cioburile iti fac viata mai usoara
soarele este aproape de sange
innebuneste de atata rosu\". Sigur, in ansamblul textului, fiecare vers are un rol, nimic nu mi se pare a fi redundant.
Numai bine!
Pasa

pașa ghorghe, o analiză a textului făcută frumos și pentru care nu pot decât să îți mulțumesc.ai dreptate lumea este una zbuciumată dar în acelaș timp reală.

raluca tu mereu faci un colaj din versurile mele și asta mă bucură pentru că înseamnă că ai citit poemul.ai dreptate este defapt lumea fără farduri

numai bine

Cred ca simbolul cel mai important sunt \"cioburile\". Poemul surprinde franturi de viata personala, combinate cu secvente luate mai mult sau mai putin la intamplare de pe strada, pentru ca imaginea finala sa trimita spre ideea de intregire a tabloului. Forme diverse de viata rasfrante intr-o oglinda sfaramata.

Impresia de alienare pe care o da lectura aceasta cred ca e putin cautata si e foarte bine asa. E un \"extras\" din realitate, o selectie pe niste criterii stiute .....
revin
multumesc si pt comm:)

te regăsesc, Ștefane, reluînd în acestă poezie tema agoniei urbane, depresivitatea marilor orașe este o temă pe care se pare că reușești să o adaptezi unui ritm și unei discursivități lirice cărora ai reușit să le prinzi filonul, imaginea aurolacilor ce ies șiroind de prin canale mi se pare de o vizualitate inedită, realul tău este unul evident întors spre interior, fără a cădea în capcana efuziunii lirice exagerate, am să te citesc în continuare cu aceeași curiozitate și atenție

ovidiu, mulțumesc de citire.ai văzut bine ideea generală a poemului și asta mă bucură
mihaela, da este o imagine care am ținut să fie văzută și mă bucur că am reușit
dna.dana mă omorează fiecare trecere pe la poeziile mele . mă bucur că ați văzut tema ultimilor poezii.vă mulțumesc.
numai bine

Eu nu ma pricep la comentarii literare, asa ca o sa ma limitez la a spune se mi-a placut:\"intorci oglinzile la perete/ multe le-ai spart/ cioburile iti fac viata mai usoara\" \"un copil isi coase ochii si gura/ il vedem doar noi cum sta pe un hidrant/se roaga sa nu se nasca\"