Pri-Veghere

\'de mi s-or toci genunchii vor rămâne rădăcinile adânc înfipte
sub lemnul crucii Tale\'
observ un adevarat ritual crestin (imi place mult\'spala-mi Doamne întru cele nevinovate mâinile mele să te pot iubi\'pentru ca la noi Christos e cel ce ne spala inainte de a intra in cina cea de taina)cu terminatii infipte in maduva crucii care vietuieste o viata de sange
numai bine.

O poezie sensibila, scrisa cu inima. versul al doilea mi-a placut mult. are ceva special. si finalul binenteles. cu drag

Puternică simțirea ta. Și una și cealaltă. O seară fericită.

Ștefan - nu știu dacă e un ritual, dar ce pot spune e că sursa de inspirație se află acolo în scrierile lui David, îmi place să pătrund acolo unde se pare că e destul de greu, îmi place să înțeleg tâlcuirile, iar forma îmi aparține, nu știu cât am reușit, când am scris versul care spui că-ți place mult \'spala-mi Doamne întru cele nevinovate mâinile mele să te pot iubi\' eu am gândit la cu totul altceva și este foarte interesant cum ai interpretat tu, mi-ai deschis ochii și spre alte semnificații (aici trebuie să-ți mulțumesc!) și referitor la cruce din nou eu nu aș spune viață de sânge poate ar fi mai nimerit jertfă. Te mai aștept, mi-ai dat curaj să merg mai departe.

Cristina – din inimă pornește totul: iubirea, ura, dăruirea și toate celelalte, versul uneori se scrie nu numai cu inma, ci trebuie să pui în el și trăire, eu trăiesc versul sau poate versul mă trăiește pe mine.

Mariana- mulțumesc de trecerea ta fulgeră și de alăturare lângă simțirea mea.

După ce ați trecut voi pe aici textul a suferit modificări, dar am păstrat în mare linia de început, sper să vă bucurați de noua formă și de dualitatea poemului.

Cred ca poezia ta este mai mult un fel de ruga rastignita in noapte.

Sorine,

frumos spui tu, dar ce mă bucură foarte mult e că epigramistul din tine a avut o clipă de repaus și s-a oprit aici la mine...de când nu s-a mai întâmplat? la bună veghere să spun eu?

Maria, citeste te rog replayul meu de la postarea ta anterioara. Sorin.

Am citit, și am luat și aminte drept pentru care am purces la cele ce trebuiau făcute, dacă cuvintelel mele nu au ajuns încă, voi mai încerca o variantă. Până aici totul este bine! Mulțumesc de trecere și de cuvinte!

Maria, numai cine a facut priveghere cunoaste poezia (misterul) ei. Ce e privegherea daca nu o stare de inaltare a inimii ingenunchiate, parasirea celor lumesti, lacrimi tacute in fata lui Dumnezeu?

Ia-ma alaturi de tine si daca mi s-or toci genunchii vor ramane radacinile infipte in piatra dinaintea Crucii.

Ce sunt eu inaintea Lui?
Pulbere, Maria, asta sunt.

Da, privegherea este o coborare in adancul inimii tale, Ce ai aflat acolo, Maria?

Nicolae – poezia e în noi încă de la începuturi când Creatorul ne-a dat suflare de viață... încercăm înălțarea inimii dincolo de cele ce ne înconjoară, dacă reușim sau nu rămâne de văzut și uite un răspuns la : Ce ai aflat acolo, Maria?

de voi umbla în sfatul necredincioșilor –mirarea îngerilor pe tâmplele mele
de voi veghea nopțile spre căutarea luminii – cerul își revarsă bucuria
de voi răsădi cuvinte spre mângâiere– izvor cristalin se va prăbuși duh peste fața pământului
de voi supraveghea gândurile – porunca Domnului va moșteni pământul
te caut de la o margine la alta
nu știam cât de aproape îmi ești
să-mi păzesc doar
mintea

Trebuie să-ți comunic ceva urgent – las adresa la profil

*Concluzie-Rezumat - vor rămâne rădăcinile înfipte, nu știu cine mi l-a luat pe vor, dar asta e, acum e bine, de la copy/paste mi se trage!

Nisipit, cugetul nedreptatii desi frant, adasta in oase de sange... Teluricul se manifesta pregnant: dorintei de zbor, de inaltare, de primenire a murmur de izvoare i se opune realitatea tocita, adanc inradacinata sub lemnul crucii... Sisif agonizeaza intre inalt si adanc sub semnul credintei.

Placut ingandurata,

Silvia

Silvia – ai reușit să pătrunzi acolo unde se părea că nimic nu mai putea aduce la viata, scheletul mai bine zise oasele de sânge aveau un rol important aici- Învierea, nu știu dacă realitatea tocită e de bine sau poate… uneori agonizarea e chiar în noi și nu ne dăm seama. Multumesc de trecere și mai ales de vederea dincolo de cuvinte!

Maria...

Dezmierda-i-aș de am cui
Dezmieda-i-aș versului
Inimii să-i poruncească
Mintea-n taine s-o hrănească
Trupului leac să-i scornească
Pana să n-o hodinească...
Vârful ei să nu-l tocească....

îți mulțumesc , nu mă pricep la descântece, dar am încercat și eu ceva de genul:

Surioară trecătoare
Ce vânt te oprește
Și mi te șoptește
Cână-mi vis de noapte
Mintea s-o hrănească
Foc în inimă
Dragul meu în prag
Să scriu cu drag…

Incep cu sfarsitul poemului, cel care merita remarcat, cred. Am vazut acolo suferinta si umilirea dincolo de limita suportabilului, ceea ce trimite cu gandul la sfintirea umanului prin rugaciune. In rest psalmul-rugaciune e construit in traditia crestina, cu tonalitatea (cuminte!)de rigoare. Singurul element de tensiune apare la sfarsit. Interesant ca tocmai el, si nu echilibrul din celelalte versuri, atrage atentia.

eu cred ca ar trebui sa remarci si cum se nisipeste Ionut in acest poem. Nu mi se pare deloc o tonalitate cuminte si nu este absolut nici un fel de echilibru in acest text, este din contra o contradictie de sensuri, de trairi. Cred ca trebuie sa aprofundezi mai mult, sa patrunzi in esenta lemnului crucii.

Ovidiu – interesantă plecare în a da semnificație unui poem, să începi cu sfârșitul, oare chiar numai acela merită? până a ajunge acolo am tensionat orice cuvânt, i-am dat valoarea pe care trebuia să o aibă aici în acest așa zis poem ( e poem că se supără Ionuț) și da e un psalm – rugăciune, chiar nu există echilibru, păi cum altfel ar fi rădăcinile înfipte sub lemnul crucii?. Întrebări la care aș vrea un răspuns sau îl voi căuta singură? Mulțumesc de trecere a fost o placere să-ți ascult cuvintele...

Pai faptul ca permite receptarea pornind de la sfarsit e un avantaj, nu am vrut sa anulez drumul pe care l-ai parcurs pana acolo. CRed numai ca finalul permite citirea poemului pe mai multe chei.

Ovidu - eu am înțeles, tocmai de asta am spus că mi s-a părut interesantă pornirea ta în analiza unui text, nimic de reproșat…și iar interesant spun este faptul că ai spus că finalul permite cititrea pe mai multe chei.

Ionuț – poate e prea târziu să-ți mulțumesc pentru colaborarea la acest poem, dar totuși o fac, acum , aici. Ai dreptate prea te-ai nisipit tu în acest poem, prea mi-ai întors sensurile, ale mele erau cuminți așa cum poate a intuit Ovidiu, dar tu m-ai făcut să pătrund adânc și să simt cum bine spui esența lumnului crucii. Mulțumesc pentru acest poem, este deosebit de celelalte, tocmai prin intervenția ta.

\"Bun este Domnul cu cei ce inima-și revarsă...\"
pentru acest vers îți dau o veste bună. Un fragment din comentariul tău la poezia lui Liviu Jianu a apărut într-o carte scoasă în cîteva mii de exemplare, la Craiova.
Vezi detalii la articolul cu semnalări, inițiat de Radu...

Tudore, vreau mai multe detalii te rog să mă contactezi la adresa de la profil. Îți mulțumesc pentru informație!

Maria, am semnalat în subsolul de la \"agoniști în presa culturală\", al lui Radu Herinean