Stanica Ilie Viorel

un roman nu este decât o altă poveste ratată
sintezele de acest gen (fragmente, propun să se zâmbească, se vrea a fi glumă) îmi pare că pot fi înlocuite ori cu o poezie, ori cu o ghicitoare

păi, de unde vine, unde pleacă?

zic că e prea puțin și mai zic că ar trebui ceva intermediar, care să propună o minimă poveste
ce să mai lungesc vorba, e de dezvoltat textul

sau măcar să ni se promită prin titlu că e doar prima parte
și la final că va urma

este necesar să adaugi "spune un hadith"? nu poate rămâne fraza fără referințe?
chiar și în varianta cu pliurile, cunoscătorul pune în acord sugestia cu ce știe, necunoscătorul cu ce poate...
mie îmi pare ca și când ai folosi o paranteză, drept indiciu

tu știi dacă e rost sau nu

spor!

eram îm minte cu "poate spune"

e clar, din ce am văzut pe repede, folosind google, ce e ciclul ăla...
am prins și metafora aia

spor!

spune un hadit... nu văd de ce se complică cu asta, ar putea fi spus pur și simplu de autor, că e fain spus
sau e o asumare a vreunei lipse de originalitate?

"Să nu spui nimănui că sunt viu, oamenii dorm, când mor se trezesc" aș spune asta chiar dacă ar fi ecouri din cine știe ce filozofii (bănuind că nu e chiar un citat)

m-a încurcat utilizarea termenilor în engleză, mai mult DEAL, m=-am prins mai greu la ce se referă
recitind, nici nu le văd sensul, nu mi se pare deloc o ironie hilară, din contră , poate fi ironie, dar una sensibil dramatică

pe repede am căutat singurul termen pe care nu-l înțelegeam, ciclul Carnot,
nu stau să studiez, nu cred că ăsta este rolul poeziei, cum mai nou am văzut că se afirmă, adică să cauți să afli despre ce e vorba documentându-te

o poezie îți spune ceva sau nu, iar dacă îți scapă ceva și ții morțiș să afli ceva, te documentezi
dar ciclul Carnot, e de citit (pentru mine) acum, ca să și înțeleg unde bate metafora

bineînțeles, nu dau eu lecții despre, ci doar spun cum a ajuns textul la mine

concluzia- aș elimina -spune un hadith- dacă nu este vreun citat și aș înlocui cei doi termeni din engleză cu unii din limba română (mai ales că textul abundă de metaforă și termeni românești, nu e, cum am zis, o ironie de acest gen)

ciclul ăla poate fi păstrat dacă musai se adresează avizaților

spor!

în final totu-i la fel
arme multe, mari sau mici
nu-n dulap, ci în rastel

în versuri vreo lucrare artistică?
mă gândesc la vreo statuie
oricum, foarte frumos prezentată îmbrățișarea
care (credeam eu) că am vizualizat-o citind versurile,
dar apoi am văzut că este explicată în titlu

un poem reușit, al unui autor cu mult talent

acum cred că mi-aduc aminte
interesantă mai este natura umană!

spor!

am salvat varianta modificată
când voi reveni pe text voi ține cont
să dospească până atunci
mulțumesc!

alerg între versiuni
căci la răspunsul pentru Amanda mi-a dat forbiden și-am folosit versiunea nouă
cum, însă, prefer versiunea veche
îți răspud aici, cu un mulțumesc pentru citire și
bucuros sunt că ți-a plăcut

spor!

cred că este foarte bună sugestia ta, lăsând să se subînțeleagă (nimic misterios) lipsa acelei lumi mici, "înghesuite"

am refăcut cumva, ajustând si treaba aia cu spațiul (când le vrei pe toate și deh... alergi după nimic, dar tu ai totul)

***
aveam autobuzul pe care îl luam din piața romană și furnicarul de pe acolo
patul strâmt din care uneori evadam să iau o gură de aer afară mă sufocam repede nu-mi mai știam ritmul respirației cu al tău în minte și fără porii tăi mă uscam
cap aurora cu noi toți opt într-o cameră și ringul din costinești unde am învățat să trădez marea căreia îi juram în fiecare seară că-i prind răsăritul
poftă de spațiu aveam și visam să am lumea toată

mulțumesc!

varianta cu, se mulează propunerii
varianta fără, trece dincolo de stare și arată că în spatele oricărei... obsesii, să-i zic,
este argumentul lucidității (sau de pe vremea lucidității)

interesantă construcție pe alb!

mi-a plăcut

tanti Valerica, pe care nu o califică nimic, nici măcar școala vieții, dar dă lecții la plictis, sau când e anxioasă

unde ai văzut tu bășcălie în ceea ce am scris eu?

probabil de uiți la avioane și îți zboară neuronii aiurea

dau interviuri la radio și tv
și autografe pe stradă :))

cota de autor mi-a crescut, se bat editurile pentru dreptul de autor
cred că am și fun-club, Tegorienii își spun

sau nu vrei, tu ești gânditorul, deci așa să fie

spor!

nu cred că ar fi o idee rea
cu răbdare și ceva viziune, ar rezulta ceva

Dialogul orgoliilor, poate ar fi bun ca titlu

sau De la artă la ipocrizie

e loc

ca titlu Colecționarul

În colecția ta de singurătăți s-au adunat multe

așa aș începe, renunțând la:

putea intra aproape orice,
mai puțin stupizenia,
care, oricum, făcuse un pact cu inteligența:
„Nici tu nu mă deranjezi,
nici eu nu-ți calc marginile.”

parte care nu îmi pare să aducă vreo valoare poemului, nici
ca suport al ideii, nici ca vreo ironie reușită

oricum, cuprinsul are ironie reușită, nu duce lipsă

spor!

ceea ce se scrie prin comentarii rămâne scris (al citat)
cum se numește comportamentul acela când în situații similare ai discursuri diferite?
când e vorba de altul toate bune și frumoase, ba chiar dai și cu parul
când e vorba de propria persoană nimic nu se mai aplică

aș putea da o mulțime de exemple, dar rămâne întrebarea:
- cum se numește?

o fi vreo părere critică
sau vreo criticabilă părere
aștept să oferi lămuriri când ai timp, nu-i grabă

"dar de ce textele trebuie numai lăudate, de ce critica - critica, dhaaa - să fie pozitivă? de unde inconfortul autorului cand critica e negativa? simplu, din nesiguranta pe care o are asupra textului, despre nesiguranta asupra propiei valori care se traduce prin ignoranta asupra fenomenului creativ. eu nu-l vad pe claudiu rau intentionat, iar in ce priveste comentariile lui sunt nepartinitoare, cand ii place o spune, cand nu, nu."