Jurnal
ar mai fi loc
1 min lectură·
Mediu
trenul trecea pe lângă stâlpi
cine să-i numere cine să-i vadă
păream înghesuiți și la număr doi
navetiștii
aveau lumea lor
mare
dacă-ți zic că-mi lipsește și autobuzul pe care îl luam din piața romană cred că și furnicarul de pe acolo îmi lipsește
patul strâmt din care uneori evadam să iau o gură de aer afară mă sufocam repede nu-mi mai știam ritmul respirației cu al tău în minte și fără porii tăi mă uscam
îmi lipsește cap aurora cu noi toți opt într-o cameră și ringul din costinești unde am învățat să trădez marea căreia îi juram în fiecare seară că-i prind răsăritul
îmi lipsește pofta de spațiu pe care o trăiam atunci când visam să am lumea nenumărată
trenul trece pe lângă stâlpi
am învățat să-i număr din doi în doi
înghesuite-s toate
înăuntru nimic nu-mi lipsește
poate doar lumea noastră
mică
06891
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Stanica Ilie Viorel
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 145
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Stanica Ilie Viorel. “ar mai fi loc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stanica-ilie-viorel/jurnal/14181535/ar-mai-fi-locComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ACba chiar pot sa spun ca-mi place.
iti da o stare de prospetime, foarte necesara la varsta mea, de altfel.
iti da o stare de prospetime, foarte necesara la varsta mea, de altfel.
0
SVcred că este foarte bună sugestia ta, lăsând să se subînțeleagă (nimic misterios) lipsa acelei lumi mici, "înghesuite"
am refăcut cumva, ajustând si treaba aia cu spațiul (când le vrei pe toate și deh... alergi după nimic, dar tu ai totul)
***
aveam autobuzul pe care îl luam din piața romană și furnicarul de pe acolo
patul strâmt din care uneori evadam să iau o gură de aer afară mă sufocam repede nu-mi mai știam ritmul respirației cu al tău în minte și fără porii tăi mă uscam
cap aurora cu noi toți opt într-o cameră și ringul din costinești unde am învățat să trădez marea căreia îi juram în fiecare seară că-i prind răsăritul
poftă de spațiu aveam și visam să am lumea toată
mulțumesc!
am refăcut cumva, ajustând si treaba aia cu spațiul (când le vrei pe toate și deh... alergi după nimic, dar tu ai totul)
***
aveam autobuzul pe care îl luam din piața romană și furnicarul de pe acolo
patul strâmt din care uneori evadam să iau o gură de aer afară mă sufocam repede nu-mi mai știam ritmul respirației cu al tău în minte și fără porii tăi mă uscam
cap aurora cu noi toți opt într-o cameră și ringul din costinești unde am învățat să trădez marea căreia îi juram în fiecare seară că-i prind răsăritul
poftă de spațiu aveam și visam să am lumea toată
mulțumesc!
0
SValerg între versiuni
căci la răspunsul pentru Amanda mi-a dat forbiden și-am folosit versiunea nouă
cum, însă, prefer versiunea veche
îți răspud aici, cu un mulțumesc pentru citire și
bucuros sunt că ți-a plăcut
spor!
căci la răspunsul pentru Amanda mi-a dat forbiden și-am folosit versiunea nouă
cum, însă, prefer versiunea veche
îți răspud aici, cu un mulțumesc pentru citire și
bucuros sunt că ți-a plăcut
spor!
0
ASDar știm amândoi că autorul e întotdeauna suveran. :)
0
SVam salvat varianta modificată
când voi reveni pe text voi ține cont
să dospească până atunci
mulțumesc!
când voi reveni pe text voi ține cont
să dospească până atunci
mulțumesc!
0
eu aveam autobuzul pe care îl luam din piața romană și furnicarul de pe acolo. Adică în contrast cu lumea mare a navetiștilor era lumea noastră mică, a cărei lipsă parcă o simt acum.