Stanica Ilie Viorel

"Si putin din amandoua cand ma tii." ar trebui completat... când în brațe mă ții
sau când de mână mă ții

"Sunt o femeie cand admit" admit- când accept, când spun da... admit e prea riguros pentru a părea romantic, e mai mult o rigoare echivalent cu "te las", " îți permit"

nu aș pune semnul ! la ultimele două versuri

și diacritice, da, ar cam trebui diacritice

altfel, foarte frumos!

"coleg de palier" cu poemul
"Degeaba-ncerci..."
din care citez:
De sunt pustiu, trec pașnic prin furtună;
de am tristeți, sunt leacuri pentru ele.
De câte ori și norii nu se-adună,
și-apoi fac loc privirii către stele?
...
În dimineți, ca bobul cel de rouă,
am să răsar într-o ființă nouă.

din vol. Albăstruiul- un volum pe care îl recomand iubitorilor de poezie!

precum ipocriții prin viață

e și pescuitul un sport

cu puțintică răbdare vedem ce se mai prinde în plasă

apreciez și respect ceea ce faci, chiar cred că înțeleg cât muncești și câtă pasiune pui în acest demers

la mine e altceva, nu muncesc... făcând asta din plăcere, nu o privesc ca pe o muncă
poate, doar procesul de selectare, corectare etc. necesar tipăririi, m-a obosit cumva, un pic și ce a urmat după, dar această oboseală a fost uitată repede atunci când, cu ocazia prezentării, am cunoscut oameni, am reîntâlnit pe unii, toți frumoși
altfel, mai deschid din când în când cărțile și observ că îmi plac
mai observ și unde ar fi loc de îmbunătățiri, dar privesc totul cu zâmbetul pe față
că mie îmi place să mă regăsesc, peste timp, așa cum am fost
astfel aflu și cum sunt

spor și sănătate!
continuă, căci este frumos ceea ce faci!

am mai spus asta, prin rezumatul de mai jos, pe care l-am postat aici, pe agonia, dar pe care l-am retras observând lipsa de interes și/sau de reacții... a multora
aici, ca un comentariu, fără vreo pretenție de calitate a "recenzială", pot să spun:

Albăstruiul

Este povestea unui poem și a facerii poemului, în general; pentru că autorul ne sugerează faptul că poemele sale sunt rezultat al unui proces al facerilor, nu un flash. Poemele sale, personificate în Albăstruiu, devin tovarăș pe drumul creației și prin acesta, prin intermediul personajului, se face o destăinuire: poate fi în multe feluri un poem, căci el nu este un tipar, nu este suma constrângerilor de gen și de modă, nu este ceea ce el, poemul, își dorește, ci este suma a tot ceea ce autorul simte, trăiește, spune, cugetă. Albăstruiu caută să se împotrivească, să ne dovedească că are propria personalitate, că există independent, dar autorul nu lasă nimic la întâmplare, aduce în matca normelor proprii, riguroase, manifestarea poemului.

“cerneala curge-n ritmuri monotone,

cuvintele îi par că au cinci tone;

ar vrea, de-aceea, versuri mai ușoare,

ca niște flori frumos mirositoare,

să-și lase-a lor aromă peste foaie,

cum aerul e-mprospătat de ploaie.

dorința i-o aud, aș ține seama,

dar gânduri sumbre îmi aduc și teama,

că tot ce e ușor, cu-aromă dulce,

provoacă somn ori moartea ți-o induce.”

Este doar un exemplu de ezitare a autorului în fața dorințelor exprimate de Albăstruiu, un poem care a trecut și el prin multe ispite, fel de fel de provocări, forme, sensuri, combinații.

Pus între capriciile poemului Albăstruiu care, uneori, se mai și ceartă, ba cu autorul, ba cu foaia de hârtie, ori cu alte genuri de poezie- însă mereu are scăparea sa în albastru- deci, între capriciile poemului și realitatea în care trăiește, acolo unde atmosfera nu este tocmai una propice creației, poetul este nevoit să gândească chiar spre a abandona misiunea, dar Albăstruiu se cere înfăptuit.

“Cultura e lăsată-n coada cozii,

fiind periculoasă pentru mersul

eternelor hoții. Poate nerozii

au să închidă, pe vecie, versul.”

sau

“M-aș adânci în viață, să-i simt pulsul,

dar Albăstruiu vrea să-l iau în seamă.

L-aș ignora, însă-i mai viu impulsul…”

Și înfăptuirea vine într-un fel care este chiar și pe placul lui Albăstruiu; poetul s-a întâlnit în vibrații cu propriul poem.

“Pătrunde-n miez ca-n propria sa casă,

desculț, lăsând afară toată zarva.”

Albăstruiu nu este doar un poem scos din călimară. El cuprinde ritmul și expresivitatea așa cum în sângele poetului se află emoția; căci poemul este purtat de poet adânc în sine, nu este doar cuvânt, ori tehnică, ori rimă. Se întâmplă ca poetul și poemul său să existe într-o simbioză aproape vizibilă.

Atâta doar că lumea este într-o schimbare înverșunată și, precum datinile uitate, Albăstruiu se lovește de gloată; nu-i loc de cei ca el în lumea schimbărilor. Aproape că se resemnează. Și dacă el moare, moare și poetul, căci simbioza asta propune.

Doar că soarta poemului și a poetului nu este scrisă pe fila morții, ci pe aceea a eternității. Căci somnul de azi va fi urmat de trezire și mântuirea le este sorocită, deopotrivă.

Aceasta este povestea lui Albăstruiu, născut în miez de vară. Pe drumul poveștii autorul ne propune, ca un rezumat subînțeles, subtil, cum arată Albătruiu: e un poem cu rimă fixă, în ritm de cântec frumos articulat, purtând cu sine metafore bine legate în sensuri filozofice și/sau meditative.

că este voie

ci despre reper
în jurul acestui episod se poate construi o altfel de poveste,
în care imaginația să dezvolte, să creeze, dintr-o altă perspectivă
așa cum orice cauză are mai multe efecte, la fel și o întâmplare poate avea
mai multe interpretări
cum din aceleași ingrediente se pot face mai multe feluri de mâncare
pentru mine nu ar fi un moment epuizat, dar tu îl poți considera așa

în poezia de mai sus pare că oferi o prezentare fotografică folosind câteva metafore,
dar fără a te expune printr-o destăinuire, printr-o formă prin care emoția să ajungă la cititor
și asta, din câte observ, vine dintr-o manifestare poetică reținută

idee- emoție
emoție-idee
arc peste timp, reconfigurare
percepție-dorință
apoi forma, stilistic

probabil sunt incoerent
nu am cunoștințe teoretice de tehnică creativă, dau și eu din casă ca nea' Petre, tâmplarul,
care spune:- bă, băiete, dacă nu pui suflet scârțâie ușa!

într-un alt text

o soluție foarte bună pentru ultima strofă
observ că ai păstrat ritmul specific ție, e foarte bine

acolo doar aș fi împreunat umbrele alea, sugestiv, bănuiam
că alăturate vor rămâne

da!
nu trebuie să schimbi povestea
poate că te poți lega de ea într-o formă care să fie mai multă imaginație, vis, visare
căci are de unde
rana peste timp,
ignorarea acelei răni pentru că vreo emoție, ceva... a înlocuit-o/ vindecat-o :))
chestii :))
spor!

după cum ne-ai obișnuit, bănuiesc că este pus în versuri un moment
nu lipsește lirismul
glezna însângerată pare pusă în evidență cam mult, aș lega momentul de ceva mai intens de atât, chiar dacă ea, rana aceea provoacă amintirile, ar trebui (zic), poetic, să fie doar un reper

soarele se topea de dor
în vara indiană
valurile torceau în rostogolirea
lor spre țărm

(torsul pisicilor arată o stare de liniște- valuri liniștite, nu zănatice... am eliminat mâțele pentru ca să fie pusă în evidență pisica... torsul doar ar pregăti, mâțele, chiar dacă e sinonim, încarcă poezia cu același sens... îmi pare mai bine dacă se sugerează doar)

amiaza se revărsa clipocind
inunda plaja și noi ne refugiam
la umbră de stâncă

pisică de abanos
mă făceam
în brațele tale

și la apus
pe urmele-mi zgâriate de scoici (de aici am eliminat mele-mele)
adulmecai neîncetat (zic!)
de pragul înserării
glezna îmi prindeai

mai tremură și acum
alăturate (aș pune "împreunate")
pe malul stâncos (nu am găsit o soluție pentru eliminarea pe-p-ovârniș)
umbrele noastre prelungi
sub dâre sidefii pe piept
și pe spate
iar gleznă sângera
până peste poate

scriam... niște "nostalgii"
și îmi zic: ia să văd ce postam anul trecut în 6 august
am dat peste acest text
între timp, textul, a ajuns într-o carte, la pagina 160... amuzant!

dar văd că am rămas dator

mulțumesc, vouă!

că am ezitat să dau răspunsul, știind că este soluția ( ca să las jocul să se desfășoare), dar mi-am zis că așa te "oblig" să ne oferi altă ghicitoare, deci
spor!

cu mulțumiri!

afta

chiar și el pe tine
important este să nu te prindă flama

într-un nod, doar că-i zice punct
de sudură :)

nod

contact

fără rușine
floare cu rușinea ei

cerul se lasă
îl simți?
te apasă
prin tine să treacă
cuțite albastre
mai ai timp...

apropierea de cer nu prin ridicarea obișnuită, ci prin coborârea cerului pe om

"cuțitele albastre" bine văzute ca timp diluat din cer

scrisesem textul mai larg...
păreau în plus cuvintele
fără să-mi fi propus esențializarea, pur și simplu am aflat că a murit cineva, un om frumos, scriitor talentat
Silviu AT DACHIN , așa îl știam
am vrut să închid tot textul cât mai aproape de tăcerea unui punct (dacă s-ar fi putut)
textul era scris în forma sa inițială înainte de veste
chestiune de stare

mulțumesc!