Iulia Elize, un vis ”cu sirene” și o carte augmentată, probabil ca un vis care apare din nou

Nume carte: Iulia Elize - ”Un vis cu Sirene, O poveste ”augmentată”, scrisă mai ieri de Iulia Elize”
Autor: Iulia Elize
Număr pagini: 219 pagini alb negru
Format paginație: A5 (format clasic)
Tema cărții: O poveste imaginară cu și despre sirene și viața marină
Punct de pornire a cărții: S-a imaginat, în mod profund, o reabilitare augmentată a unui proiect nu foarte vechi, printr-o variantă mai nouă și mai bogată. Este cea de-a doua ”Carte cu sirene”, după o poveste nu tocmai îndepărtată, despre lumea imaginară a Sirenelor...
Stadiu proiect: Carte, în curs de apariție
Editor: Editura PIM, Iași, august 2024 (în lucru curent editorial și în definitivare...)


PREFAȚĂ, LA VOLUM...

Acesta este, desigur, un volum complex. La o primă vedere, poate fi considerat, foarte posibil, puțin surprinzător acest nou demers literar... El s-a concretizat totuși prin această carte, care vine să completeze o carte precedentă, și anume ”Cartea cu sirene sau Ivirea Luanei”, apărută la aceeași Editură ieșeană, Editura PIM... De ce să nu fie spectaculară, și această foarte nouă carte și de ce autoarea trebuie să rămână numai într-un anonimat asumat, dacă nu ar fi scris poate și această foarte surprinzătoare nouă versiune a ”Cărții cu sirene”. Poate, este mai mult decât un demers literar, poate fi considerată această poveste unei asumări, de a scrie poate într-un mod foarte surprinzător...
”Dorința mea de a scrie despre Sirene s-a născut, fiind impresionată de poveștile similare, din copilărie. Am încercat pe parcursul cărții să fiu cât de inventivă posibil și să-mi împing imaginația cât de mult posibil...”, spune autoarea, cu privire la cele două cărți, foarte asemănătoare, de sub semnătură...
Cartea este o variantă ulterioară pentru Volumul precedent, cum spuneam, ”Cartea cu sirene sau Ivirea Luanei”, apărut ca o variantă a acestuia, dar în continuarea acestui demers, s-a elongat, parcă, discursul epic, căpătându-se, în același timp, niște valențe parcă amplificate și augmentate, într-un anumit fel... După o anumită senzație, simplă...
Cu visul foarte scriptural și voit imaginativ, însă poate că în alte vieți am fost de rang cu pecete și de aici cumva, din trecutul foarte îndepărtat, ne-am îndrăgostit de sirene... Cine știe, notabil, ce s-a întâmplat de-a lungul reîncarnărilor succesive, pe care nu le-am văzut niciodată...
”Nu aș fi vrut să reiau povestea foarte imaginară a sirenelor, elongându-mi toate mijloacele de creație literară, dacă nu aș fi considerat că versiunea inițială, de la care a pornit, totuși, și această carte, era insuficientă. Simțeam că trebuie să spun mai mult, că intenția mea de a scrie despre Sirene, a fost insuficient prelucrată, așadar iacătă-mă-s.” Așadar, să avem încredere în demersul Autoarei, și cu privire la această nouă versiune, pentru ”Cartea cu sirene sau Ivirea Luanei”, dacă sub vechiul titlu se ascunde o poveste poate prea mică sau insuficientă, pentru ambițiile autoarei, așadar să avem bunăvoința de a înțelege acest demers, după intenția sa, și de a ne bucura de ambele cărți, așa după cum se cuvine, pentru că ele înfățișează o lume surprinzătoare, pe care altfel nu ne-o putem imagina, iar dacă am fi cunoscut aceste două cărți, poate, mai devreme, cu siguranță copilăria noastră ar fi arătat altfel, sub simbolistică... (Apă, sirene).
Să ne bucurăm, așadar, cu un suflet copilăros, așa cum s-ar și bucura femeia din Coperta cărții, că vine zăpada... Ea, femeia, autoarea, are un vis, probabil. La fel cum este visul zăpezilor... Visul secundar, până la iarnă, este probabil, de a finaliza această poveste a Luanei, printr-o nouă carte, așadar să credem, ca și copiii, și să fim foarte empatici, cu noua formă a cărții, care este una, din nou, foarte surprinzătoare și parcă nouă...
Este un suflet nou și o nouă doleanță. De a-și imagina foarte mult, pe marginea temei... Spre deosebire de cartea precedentă, ”Cartea cu sirene sau ivirea Luanei”, acest volum poartă în sine un parfum mai complex...
Iar tema ne pare foarte permisivă și surprinzătoare, astfel încât ea permite, și astăzi, în această nouă carte, valențele cele noi...


DE CE AM RECONSIDERAT CARTEA...

Poate, în sufletul fiecărui scriitor, este rostul perfecțiunii. Până când, în sufletul său, nu se naște ideea de perfecțiune, atunci scriitorul crede că și-a făcut munca poate numai pe trei sferturi, și se regândește, cu privire la cartea pe care a scris-o, acum. Intenția mea de a reconsidera ”Cartea cu sirene sau Ivirea Luanei”, pare, atunci, desigur îndreptățită.
În sufletul meu, poate că Sirenele joacă un rol important, unul care vine de la poveștile copilăriei. Poate, neexistând pe piață prea multe romane sau mini-romane cu Sirene, m-am gândit atunci că aceste două cărți, sub semnătură, ”Cartea cu sirene sau Ivirea Luanei”, precum și varianta ei mai nouă, ”Un vis cu sirene”, sunt două proiecte, care, deși foarte asemănătoare, ar avea sens...
Este în noi, în fiecare dintre noi, povestea. Pentru că toată lumea a fost o dată copil. Și probabil în sinea noastră mai există astfel de amintiri, care propulsează... Care te împing, pornindu-se de la vocea mult îndepărtată a copilăriei, sau poate nu destul de mult îndepărtată, ca să îți lămurești anumite povești și mituri, să încerci să ți le deslușești, pornindu-se tocmai de la acea vârstă și de la acele amintiri...
Îmi aduc aminte. ”Cartea cu sirene sau Ivirea Luanei”, a avut o foarte deosebită destinație, cea a celor mai tineri dintre noi, pentru că chiar de aceea am scris-o, pentru copiii pe care nu i-am uitat, dedicându-le până acum mai multe cărți, precum ”Lună de mălai, a lui Mihăiță”, dar și ”Fata cu nasul de... scorțișoară”, dar și această carte, ”Un vis cu sirene”, după ”Cartea cu sirene sau Ivirea Luanei”, care este de asemenea potrivită pentru tineret. Pentru a conserva un anumit tip de universalitate în poveștile mele, există anumite asemănări de concepere, dar și unele menționări (Lună de Mălai, Mihăiță) care apar pe tot parcursul celor trei cărți, sau patru, deși secvențial, numai. Pentru că așa este, de fapt, firesc...
Poate, cărțile pentru copii pe care le-am scris, până acum (cele trei, ba chiar patru) au un fel de sens care se deduce printr-un fel de noimă, pe care mi-a fost foarte drag să o folosesc, prin repetiția și prezența lui Lună de Mălai, a bunicului Afram și a lui Mihăiță, pe tot parcursul cărților mele, secvențial, pentru a transfera o parte din dragostea mea, copilului care citește absolut tot și care este ”îndrăgostit” de Lună de Mălai, și de cele patru cărți, găsind, în această provocare, de a mă citi, un fel de noimă și un fel de plăcere... Lui, acestui mic curios, îi dedic, de fapt, toată munca mea, promițându-i învățătură, și că nu va fi dezamăgit că îmi lecturează cărțile, chiar și aceste cuvinte de prefață... Poate, mi s-a spus un lucru sau am înțeles, și pe mai departe, un lucru despre mine. Că toate cărțile mele sunt/pot fi educative, dar că sunt și frumoase. Așadar, dacă puteți să vă bucurați de o carte și dacă ea vă va face puțin mai deștepți, și cu o viziune mai largă, de pildă cu privire la Sirene, eu nu pot să fiu decât foarte fericită și să știu că rolul meu educativ și de apropiere dragă și empatică față de copii, a fost realizat...
Căci scriitorul nu pentru sine scrie, ci ca să dea și celorlalți din ceea ce își imaginează sau din ceea ce scrie... Este un fel de sens aici, înțelepciunea și frumusețea sperăm circulă și ea este foarte la îndemână. Așa că dacă Lună de Mălai sau Mihăiță, sau chiar Nea Afram vă însoțesc în tot acest parcurs, poate el vă va părea mai familiar, atât în ceea ce privesc Sirenele, ci și în povestea Andradei, cele patru cărți vă vor părea legate și cu un fel de sens, care pe mine mă face foarte fericită...
Am scris pentru copii, iar desigur acest lucru mi-a părut foarte onorant și de bun sens. Sper ca toți copiii cititori să mă înțeleagă și desigur nu se vor plictisi pe parcurs...
Lună de Mălai, a lui Mihăiță va fi aproape de ei și poate că le va nimeri de dragă... Pentru că ea va fi chiar acolo, în noapte și în zi, ca un simbol de bine, chiar dacă mai urâțică și mai apropiată de copii, decât toate celelalte luni ”oficiale”. M-am referit, aici, metaforic, așa cum îmi pare mie Lună de Mălai și după cum chiar este.
Dar, probabil că lucrul cu cartea este una din minunile care fac lumea puțin mai frumoasă și mai bună, la larghețea de pricepere care semnifică îmbogățirea copilului, prin mitul sirenelor...
Îți va rămâne, în suflet, povestea sirenelor (*Sau povestea cea nouă). Ea nu va putea fi uitată niciodată, este ”basmul” deosebit.


PREFAȚĂ, INSERȚII, CU PRIVIRE LA PRIMA EDIȚIE A ”CĂRȚII CU SIRENE SAU IVIREA LUANEI”):

Volumul ”Cartea cu sirene sau Ivirea Luanei” a pornit, de fapt, cu un ”handicap”, în mod subiectiv, major: îmi doream, foarte mult, să o scriu... Poate, a scrie o carte ca aceasta nu reprezintă un lucru ușor, nici nu m-as fi așteptat... Să fie tocmai ușor... Poate, dedic această Carte, mai ales, oamenilor care iubesc și acelora care nu iubesc, dar vor iubi într-o zi...
Dacă, cumva, te aștepți ca aceasta să fie o carte pentru cei mici, află că, din ea, pot învăța foarte multe și adulții, te invit, mai ales daca ești adolescent sau tânăr, să reiei învățăturile, din ea, chiar și atunci când mai crești și, poate, dacă crezi, într-o zi, că iubești și îți este ușor, apoi iubești și îți este greu, dar, mai ales, poți relua dacă sesizezi că destinul tău nu este un drum întins și poate că ai nevoie de pauze, parcă mai ales ai nevoie de înțelegere și de o poveste care să îți justifice nevoile foarte punctuale și nefericirile. Adică, ceea ce vreau să spun este că această prefață este, mai ales, destinată adultului. Această Carte este, parcă, rezultatul frământărilor de stare conceptologică... Are rost să iubim, sau poate că viața este numai un imens zar... Contra iubirii, se desfășoară, și prin această carte, forțe multiple și complexe, care încearcă să zăgăzuiască. Cu tot tipicul ei de carte pentru copii...
Dacă, însă, dragostea ta se împlinește prin alte persoane, atunci probabil că pronaosul iubirii are tot sensul posibil, pentru că pronaosul nu aparține numai unei singure istorisiri, ci are în centru mai multe persoane care au privit aceeași sfințenie, care și pe tine te-a (mai) foarte impresionat, mai devreme. Poate, dacă nu mai ai nicio șansă, în iubire, de exemplu, cu cine vrei, vei înțelege că pronaosul poate fi privit de către mai multe persoane, și că pronaosul se împlinește prin altcineva, în locul tău, și musai poți crede în continuare, în iubire, nu deznădăjdui, dacă ești îndrăgostit, cumva, pentru că pronaosul este real.
Poate, sunt adevăruri limitative care nu pot fi deslușite, decât parțial și într-o măsură mai mică. Acesta nu este neapărat o carte foarte tipicară, ci ea vorbește despre diversitatea persoanelor și a destinelor. Dacă iubesc, atunci trăiesc, dar și dacă nu iubesc, trăiesc la fel de mult, însă, poate, mai ales prin intermediul altor persoane, care țin încă flacăra iubirii aprinsă, în locul tău, când, în dreapta ta, nu mai e acum nimeni, dar altă persoană îți are pronaosul, proxima.
Atunci, pilda care se deslușește care poate fi: continuă să te deplasezi pentru că lumea este foarte vastă, ea este destinul fluturelui care zboară fără să se sublimeze.
Lumea aceasta, desigur, foarte vastă, și îți poate oferi, uneori, alternative foarte surprinzătoare și multiple, ”de fluture”, de pildă numai prietenia sau dragostea unui copil, pe nume Ionuț, trebuie să abandonezi de tot, pronaosul nu îți aparține, iar viața subacvatică se poate vedea, foarte bine, prin ochii larg deschiși ai unei Sirene imaginare sau ai unei mame care renunță, numai în clipa când își pierde și cea de pe urmă cheie care face sens, unilateral, sau poate nici atunci... Poate, este sens, în rațiunea mamelor de a iubi, pentru că ele singure au acest drept, probabil, de a nu se despărți niciodată de copiii lor, măcar pentru o vreme, pe când, poate, iubirea romantică nu are acest drept de pronaos particular, pentru că iubirea romantică poate fi atribuibilă mai multor persoane care sunt în același spectru de sfințenie a pronaosului comun. Care nu se atribuie când dragostea este pâinea din care toata lumea vrea să mănânce, când, în acest oraș, este o singură brutărie și, desigur, sunt mai multe destine. Cartea de mai jos este ceea ce am eu mai bun pentru copii, dar mai ales pentru adulții mai tineri, este poate un fel de făclie aprinsă, fapt care nu înseamnă, probabil, că făclia nu se va stinge după o zăpadă sănătoasă... Ea este structurată, pe mai multe Capitole, în ea, apar unele inserții poetice, care vin să susțină discursul epic.
Fapt care, sper, nu va împiedica lectura acestei Cărți, desigur, foarte inventive, care poate surprinde printr-o imaginație care nu se zăgăzuiește ci își trece personajele prin furcile destinului, așa cum și destinul poate fi ajutător sau potrivnic, cum nimeni nu poate spune ca a cunoscut doar răul sau numai binele, cum viața este complexă și completă, numai atunci când ajungem la desfășurarea ei, parcă, înspre vârstele mai înaintate, când nota de contorizare ne spune dacă ne-am comportat (sau nu) demn, de fiecare dată, în aceasta viață, sau dacă demnitatea nu contează pentru nimeni, ci numai pentru a da o nota foarte evidentă firului de până atunci...
Vă doresc, de aici, lectură plăcută și să aveți un destin foarte ușor, desigur, pentru că acelea mai grele sunt, doar, dacă te întâlnești cu ursul, prin pădurea necazurilor, sau poate numai dacă ești un personaj de Carte, care, desigur, trebuie să rămâi cuminte, până la sfârșitul Cărții întregi.
Alegerea mea, cu privire la personaje, nu este tocmai întâmplătoare, însă nu există un motiv precis, pentru care să fi folosit unele nume de personaj, din cărțile mele anterioare... A nu se trage, însă, concluzii pripite, cu privire la motivele autoarei, cu privire la menținerea unor nume, numai că mi-a fost mai ușor de a însăila niște trasee de destin anterioare și recuperatoare pentru unele personaje, ba chiar, într-o oarecare măsură, chiar karmice. Poate, mi-a părut, mai naturală, reabilitarea Bogdanei, pentru ca mi-a fost, paradoxal, milă față de personajul propriu, mai ales că îl îndrăgeam... (Personajul face parte și din ”Trilogia cerbilor”, sub semnătură). De asemenea, personajul Luana (”Anghelos”) apare adesea în cărțile mele de poezie, acesta fiind unul din motivele pe care le susțin foarte mult, ca pondere, în alegerea mea, fiind și un alter-ego foarte simbolic. Emilian, am preferat să folosesc acest nume, care mai apare, de asemenea, în cărțile mele, pentru că este același tip de personaj, permițând anumite paralele, când se vor face, pentru a identifica același tip de personaj literar... Dar, ar fi putut fi, foarte bine, și Lucian, din celelalte cărți... Sau un altul.
Ideea este că m-am folosit, spre bunele direcții ale acestei cărți, de simboluri de personaj anterioare, pentru a ușura înțelegerea discursivă și lucrul cu personajele, dar și analizele ulterior realizate, care vor contura, consecutiv, un epos general, pe care mi-l doresc corect, față de personaje și față de intenția mea, cu privire la literatură și la ceea ce mi-am dorit, poate, să mai transmit. Ar fi fost redundant să ies, în foarte multe cărți, cu foarte multe nume de personaje feminine sau masculine, așa că m-am hotărât să realizez, foarte simplu, o așa numita ”redundanță voită”, căutată, pentru a facilita accesul cititorilor, și de ce nu al Criticii literare, la înțelegerea anumitor direcții de carte și a unor tipicuri căutate de către autoarea jos-numită, în cărțile sale.
Cartea este destinată, mai mult, adolescenților și tineretului, ca public care poate recepta aceasta carte, sper, după intenția ei de scriere și poate a trage anumite învățături. Unele pasaje de Carte sunt potrivite mai ales copiilor și unele părți, cu precădere, adolescentului, dar recomand o lectură în prealabil sau în totalitate, poate cu participarea unui adult, din familie, posibil, care le poate prezenta sau lectura cartea așa după cum trebuie, cu explicații...
Așadar, cu o anumită rezervă, o pot citi și adulții, dacă este imaginație și dorința de cunoaștere și de prezentare a unei povești, și pe mai departe... Se poate, de ce nu, ca în altă viață să fi fost ”sirena”, și eu, dacă am simțit, atât de fidel, această poveste... Sau, poate, aceasta este visarea scriitoarei...
Aceasta este o Carte despre dragoste și tentațiile ei, dar și despre limitările unei iubiri importante, care devine, după protagoniști, imposibilă... Poate numai o metaforizare a omului, care nici el nu prea dă în gropi, să iubească prea mult, câteodată, parcă...

Cu sinceritate, Iulia Elize, Autoare de carte (Scriitoare)


Notă:

Cartea sper va fi disponibilă, în cadrul colaborării cu Site-ul internațional ”Lulu.com”, în formă definitivă, începând cu luna Septembrie, a acestui an...