Stanica Ilie Viorel

chiar nu înţelegeam ce ai vrut să spui prin faptul că lipseşte din peisaj
am crezut că prin asta te referi la peisajul lecturilor

dar, pe firul căutărilor, frământările tot aceleaşi şi mulţumirile asemenea

ps- de aceea cerd că discuţiile (cel puţin în cazul meu) se doresc a fi mai largi

să mă auzi cum spun eu Tîrnava (pe unde un accetul)
acum, la piemont, am verificat pe net despărţirea în silabe, căci mie îmi rezulta cu trei :)) chiar şi după ce-am afat, tot altfel îmi vine să pun accentul

în sttrofa trei, cred că e ok sugestia lui Ştefan, acolo spunând că o va duce unde sunt stele atunci când noaptea se piteşte (ca o consecinţă...trebuie dusă acolo unde sunt stele, că aici nu mai sunt)

eu aşobserva versul ăsta,
Că trai lumesc o nemurire n-are.
care are acea exprimare forţată, deja specifică autoruluic(că trai), dar şi redundanţă - orice trai, nu doar cel omenesc, n-are nemurire
dar, ca o accentuare a ideii, sau ca propunere meditativă ( cine pe lumea cunoscută şi/sau necunoscută are trai nemuritor etc.) nu e musai de elminat, cu toate că aş reduce la Cum traiul nemurire-veşnicie n-are (n-am numărat silabele,

pentru Ionuţ
- acolo este interesat să aflu (am avut intenţia să scriu să mă documentez...)
sigur că o discuţie pe astfel de subiecte ar fi mult mai largă, dar, uneori, este suficient chiar şi atât
ca exemplu, am căutat să văd ce a scris Ingeborg Bachmann şi am observat că modul să de exprimare este mult mai clar, lăsând cititorului oacea minimă relaxare necesară în faţa poeziei
m-am întors la ceea ce scriu şi constat că textele mele îmi pot oferi mie emoţia pe care acestea o propun, dar cu greu propunerea mea ar putea ajunge şi la cititor, fiindcă modul de exprimare este, cumva, încorestat în ceea ce eu văd, dar nu spun (sau spun, dar mult prea alambicat)
cel mai probabil voi rămâne tributar acestu mod de prezentare (pe care îl abordez în felul meu de la început- chiar şi în 1988 scriam astfel) şi numai pentru că n-am reuşit niciodată, dar chiar niciodată, să scriu pentru cineva, ci doar ca exerciţiu personal, meditativ, ca o terapie sufletească şi ca o zbatere sinceră
dar, revenind la critică, observaţiile sunt foarte folositoare pentru că, prin acest gen de comparaţii, pe mine mă scoate din rutina proprie...

pentru Silvestru
bănuiesc că suferinţa aceea se referă la faptul că am folosit cuvântul "nespus" care îţi provoacă un disconfort
mă voi gândi la asta, dar pentru mine nespus este clar, adecvat în context, mai ales că (nu obligatoriu) am o construcţie cu rima la distanţă: pus-fus-nespus
mă bucur să văd că ai remarcat acea metaforă cu fulgul despre care cred că este una reuşită (cu scuze pentru lipsa de modestie, dar acolo cred că am reuşi să exprim, chiar pictural, ideea) mulţumesc!

și mai ales util, pentru mine, comentariul acesta
dacă, de obicei, mă detașez (dar nu mă despart) de texte, imediat după ce le scriu,
acum, urmare a acestui comentariu, am fost interesat să mă aflu despre ceea ce spui
este măgulitor să te afli pus în astfel de comparații, dar este mai ales (cum spuneam) util

mulțumesc, Ionuț!

răzăchie sau ţâţa vacii

cerinţă: cel mai mare instruent muzical, din alamă

tuba

răspunsul e sac
sacul ăla în care se umblă cu mâța
că a simțit Grivei că-n sac e mâța și-a tras de el
a umblat cu sacul pe coadă o vreme, la vedere,
apoi s-a scuturat și sacul a ajuns peste pupăză

doi observatori care ridică mult nivelul discuţiilor pe acest site
cu siguranţă, critica ar putea fi mai amplă şi cei doi sunt capabili de aşa ceva, dar, evident, timpul fiecăruia este limitat şi mai ales disponibilitatea
ştiu sigur că mai sunt utilizatori de site care pot interveni cu păreri, observaţii, dialog, dar...o fi de la vremea rece de afară :))

este o bucurie să vă aflu pe pagina mea, mai ales că primesc (de această dată) astfel de reacţii, cu interpretări atât de profunde
vă mulţumesc pentru gestul vostru, vă aştept şi pe textele care vă par mai puţin reuşite

ne întâlnim...
și nimeni nu orbește,
dacă nu-i luna plină, desigur

varianta înlocuitoare este pertinentă :))
nepotul nu este deloc impertinent cu această propunere

votez PENTRU

spune că e curățenie
lună și bec

aparent, luna e un bec
dar, din vorbă și curățenia este aparentă, mai ales pe lună

ceața

sunt, pentru mine, aceste reacții, dar mă bucur să aflu că place
cu atât mai mult cu cât primesc și impresiile acestea, atât de frumos exprimate

deci, mulțumesc, domnilor! cu grație :)

extrovertit
şi din flegamtic îl fac coleric
să moară de ciudă melancolicul şi sangvinicul

tipul care nu este neutru, este mascul/viril/bărbat
acum, ar trebui să caut ceva care adăugat la cuvânt să rezulte cu sens de hâtru...

păzea!:)))

am notat sugestia
mulţumesc pentru observaţii, de folos!


____
poezia,
este şi atunci când alegi să mănânci cu lingura de lemn,
chiar dacă pe masă sunt și tacâmuri de argint

gustul lemnului şi-a lui poveste, doar privindu-l

să plusăm cu cel care a îndrăznit
și rezultă tipicar

alpaca

are schizofrenie?

"iar am o zi proastă mă gândesc dacă
pretextul că la vie en rose e doar un concept cinematografic
poate fi de folos
când am o zi proastă înseamnă că Dina face o criză
...
de sub coaja ei începe să curgă un firicel de realitate ca o gură știrbă de bătrână
căreia i-au căzut toți dinții și nu mai râde
nu mai râde din cauza rușinii
mă uit la fața de pergament gălbui a Dinei
ea coboară privirea semn că
iese din criză și se va ascunde în somn ca într-un mormânt
eu bifez încă o zi proastă"

îmi imaginez că în cuprins pot fi atâtea şi atâtea episoade!

dar ziua este "proastă" tocmai pentru că observatorul vede tot ceea ce este în adânc, cauza, ci nu criza în sine...

am pus ghilimele pentru că ar fi de dorit o detaşare, indiferent de legătura observatorului cu personajul, dacă s-ar putea...

finalul nu-mi place deloc, altfel mi-a plăcut cât de îngrijit este scris
şi (aproape) intens

eu asta văd şi primesc în final

"iar când tăcerea se așază,
să te desprinzi încet,"
(în aburi de cafea)