Stanica Ilie Viorel

uscătura firului
și setea pescarului,
de-i uscat de nepăsare
să-l păstrăm pus la uscare.

mușețelul de-l uscăm
pentru iarnă îl păstrăm
numa’ vinul trebe ud
altfel, nici nu vreau s-aud.


spor!

textul ar merge la fix odată cu teleenciclopedia

unii sunt prea bătrâni ca să știe misterul dezlegat în această foaie nostalgică, alții prea tineri ca să înțeleagă vreodată, ceilalți citim și ne curg balele și mai avem și rotițele ruginite

privit din zona mea de confort, parcă mi-ai dat și mie rotițele înapoi.

doar că, deh, eu cu Corvinul:)

nici nu știu ce îmi place mai mult, textul sau comentariul:)

cred că site-ul ar trebui să ofere șansa aprecierii comentariilor bune, elaborate, argumentate

poate așa am primi discursul cititorilor, mai ales a celor avizați.

de multe ori îmi doresc să aflu părerile, interpretările, să pot învăța câte ceva
și nu mă refer la ceea ce scriu eu
ceea ce scriu este! și ofer cu plăcere o parte din mine (uneori cred că posterității, dar, sigur, e doar o amăgire naivă, omenească)

aș propune o steluță albastră pentru comentarii, să punem de un tricolor: roșia este, galbena este, de ce nu și albastra?

mulțumesc!

scuze, acum am observat că ai spus și despre schimbarea titlului

spor!

am recitit
cred că, fără semne de punctuație, ar trebui reașezate versurile (scurtate)

de exemplu aici:
“o clipă mi-a fost teamă că te scufunzi
e drept te-a luat valul”

ar fi
o clipă mi-a fost teamă că te scufunzi
e drept
te-a luat valul

pare că ai dospit ideea, dar ai grăbit cuvintele

are aluat bun:)

am lăsat comentariul pe grabă
eram la sală
mă gândeam, către casă că poate, prin mănunchiul aceka voiai să sugerezi ideea de mult și am revenit pregătit să îți sugerez să folosești pentru cantitate numărul colilor

între timp observ ceva modificări
cred că și titlul era altul, nu-i așa?

cu mâna desculță
pe hârtie
acasă te scriu

o sugestie

“un mănunchi de pixuri ca…”
asta strică tot poemul

părerea mea

cu respect

titlul putea fi mai reușit

mi-a plăcut poemul
de ce-i cu ghilimele?

îmi place atmosfera desprinsă ca dintr-o zicere de pe meleaguri sătești, în amestec cu trăirile asumate, lumești.

frumoasă expunere și ritmul îmi place

îmi amintesc că am citit textul și atunci
Leo are interpretările lui, uneori detașate, captive în stilul său (în sensul pozitiv, are un stil, nu toți avem) și captivante…
fiind ziua cu pricina, am privit totul ca fiind un elogiu, nu doar tangențial.

mi-a plăcut propunerea, ca pe o revedere a unor momente din vremurile când ei, alții… azi, alții să-i amintească, discret.

PS- discret am lăsat și eu un semn în ziua aia; atât de discret că a fost, aproape, inutil. Util mie.

Tanka (tan=poem, ka=scurt): Scurt poem de origine japoneză, mai vechi ca haiku-ul, din cinci versuri, cu 31 de silabe: 5-7-5 fraza superioară (kami) şi 7-7 fraza inferioară (shimo), un fel de doină… „sărbătoarea” este negativă, a stinsului, a amurgului, nu a răsăritului, nu a luminii…
Senryū(în traducere literară „salcie pe malul râului”) este o formă de poezie scurtă japoneză, cu o metrică similară cu un haiku, constând tot din 17 silabe. Dar, spre deosebire de haiku, care abordează cu seriozitate imagini din natură, senryū este adesea o descriere cinică, străbătută de un umor acid, a slăbiciunilor omenești. Un senryū nu trebuie să cuprindă un kigo, adică un cuvânt care indică anotimpul, așa ca în haiku.
Numele acestui gen de poezie vine de la poetul de haiku Senryū Karai (1765-1838), a cărui culegere Ifūyanagidaru a lansat genul, care a luat numele său.

Am găsit definițiile de mai sus, pe net.
Aceste rigori, genuri (și mă refer la toate celelalte) mie îmi par constrângeri ale cuvântului.
Pot fi provocări pentru unii, dar nu le înțeleg rostul.
Îmi imaginez cum poeții cântau despre lume, despre stele, despre dragoste etc. Și la un moment au fost atâția încât au dorit să se separe în unii mai talentați decât alții. Și din versul liber au făcut genuri. Nu a fost suficient ca un poem să fie melodios, cu ritm și vorbe meșteșugite.
Pe scurt, cred că așa s-a introdus birocrația în literatură:)

Acu’ îmi cer scuze pentru paranteză, dar a trebuit să aflu ce era cu propunerea. Habar nu aveam.
Și nu știu când voi sta vreodată să număr silabe etc.

Trec la text!

dacă nu citeam definiția nu priceam în veci că-i vorba de un umor ironic.
“că la toți ne vine rândul” cam asta am înțeles, spus așa într-un haiku mioritic:)

prinsoare

în sens de

pariu

a căsca, nu am oferit-o ca soluție, ci argumentam cum am ajuns la prăpastie

dacă soluția este “a căsca” nu-mi arog meritul premiului.

acum observ că “prăpastia” a fost deja dată ca soluție

cred că prăpastia este soluția


de ce ar fi acțiunea (verbul)? s-a precizat că e ar fi o acțiune?

cred că Iulia este câștigătoarea

dacă soluția-i “prăpastia” primește stea ghicitoarea

pentru că-i subtilă și reușită

capcana este prin asemănare (d’aia ghilimele) dar nu face rău, este diferită de cele care fac rău
și uite hăul din care trebuie să ieși

prăpastia - la propriu

prăpastia/prăpăstios - să zicem la figurat

poți să cazi în prăpastia muntelui

poți să cazi în prăpastia sufletului

tot un hău

a căsca
căscare

-prăpastia-

iluzia
sau
delirul:)

ideea este că începând cu dimineața nu ai să vezi niciodată vreo o stea căzătoare
stelele căzătoare- cad și ziua și noaptea, dar ziua “dispar” , cu toate că sunt acolo


Mulțumesc pentru cuvinte