oțelarul

când vin la vale, funicularele, aduc și povestea muntelui în ele. o poartă, așa, cum își poartă un călugăr cartea; doar că funicularul are o bibliotecă întreagă. povestea muntelui nu se ascultă, povestea muntelui se învață; știi că-i în fiecare carte, aceeași poveste - strigătul facerii lumii, zăvorât în piatră. în furnale asculți povestea spusă șoptit apoi, în gura cuptorului îți arzi visele și, printre văpăi, vezi apusul lumii și condiția umană - muntele-l bei din izvoare, nu topit. în schimbul de noapte nu-ți pui la cale iubirile; nu când dragonul de oțel îți soarbe clipele. îți simți mirosul de carne arsă și țeasta îți fierbe adânc, și nici n-ai cui să te rogi - ești prins în tărâmul de pâclă fieroasă. între tine și stele sunt toate porțile închise și ai un singur gând - de mâine să urci fiecare munte, rând pe rând.