Stanica Ilie Viorel

mai e și planetarium

observator astronomic

încarca(t)/ descărca(t)

este un tablou în care, cu greu, văd rolul femeii, pe care, o propui viața cu ale ei capricii - vremelnic, năbădăioasă, la final, fără remușcări, cu sânge rece, stăpâna ce-și joacă rolul.

mai degrabă prind personajul bărbatului- pasional, dedicat, hipnotizat, aproape victimă sigură. propunere senzuală pe această parte a tabloului, mai aproape de ceea ce văd gândind dansul propus ca temă.

îmi place ideea!

are o forță pe care o regăsesc rar în atât de puține cuvinte.

o extrag din sertare, o pun la vedere, să nu rămână sub praf.

culcat- ridicat (sculat)

dar chiar nu văd legătura cu textul

varianta cu aparat/ ne-aparat prin jocul de cuvinte
apărat/ neapărat îmi părea mai dibace

dacă răspunsul e culcat/ ridicat… nașpa

(cu toate că, mai degrabă, nici măcar)

erotism

nimic vulgar.
deci, nu cred că era necesară încadrarea la categoria de texte care necesită acea alertă.

despre poem- ușor naiv,
timid, pentru ceea ce, pare, s-a vrut a fi- o prezentare a dorințelor.

apreciez “expunerea”, în sensul bun, al curajului de a aborda subiectul, deschis. arată că ai încredere în tine, ești sinceră și observi cu atenție această latură.
aș fi un prefăcut dacă nu aș recunoaște că interpretarea textului este influențată de vârsta ta. nu pot face abstracție. probabil, dacă era poemul scris de o persoană mai în vârstă, căutam să înțeleg altfel.
așa deci, cu iertare:)
sunt dedicat sincerității și spun ceea ce observ, ceea ce simt, cu respect.

cred că (și asta aș fi spus-o indiferent de vârsta autorului) este o ofertă care aparține prea mult sieși- cu toate că-mi place metafora aceea cu ștampila (poate un pic prea descriptivă, deja vedeam venele și făceam legătura între mușcătură și culoarea propusă), nu prea am înțeles de ce totul pleacă de la o latte

altfel, cred că se poate lucra pe idee și pe esența emoțiilor propuse

spor!

apărat-neapărat

“sclavului” prins de lanțul pasiunii sale
se potrivește nu doar cobdeiului, ci și pensulei…
ce să mai! se potrivește pasiunilor, în general.

este o observație care, pusă și sub straturi, straturi de metafore,
prinde bine și nu trebuie să zacă în sertar, uitată.

o propun, cu steluță
și o recomand.

teribilă așteptare și dorința exprimată- vino! spune-mi că ești lângă mine.
nevoia de a atinge, în sensul legăturii…

un vârtej de expresii prin care se prezintă starea de spirit, de la fermierul ce poftește ploaia, dar are parte de-o secetă cruntă, într-o așteptare în care își simte trupul până la acea creștere a unghiilor, suferința care răzbate dincolo de ființă
și mai este și iadul din ochi, acea anxietate a omului ce caută, cu disperare, umărul pe care…

îi lipsește ceva (pentru mine asta este senzația). poate că este prea personală, ori poate că oferă o atmosferă cam sufocantă, pe care nu sunt în stare să o primesc acum.
îmi dă senzația că este un poem oțelos, ca un arc, în care m-aș încâlci.

mă bucur să te revăd pe aici.

numai bine!

vor mai vorbele,
acum este rândul nostru să le spunem

mulțumesc pentru semn și pentru apreciere

în dependență, independență, visare, realitate…

trecem cu vederea, important este să nu devenim orbi.

mai “croșetăm” și noi pe-aci niște vorbe


spor!

dacă ții la titlul inițial
bineînțeles, doar un compromis vizual, pentru situația dată
pe varianta tipărită readuci la viață originalul:)

ce brusc s-a terminat poemul tău!
am avut tendința să dau pagina, dar sunt captiv în punctcom și ecranul tactil nu interpretează un astfel de rol.
suntem, probabil, ultimii “mohicani”

întrerupt- neîntrerupt

poate din cauza domeniului (.com)

mulțumesc

este șoadă și nostalgică
am petrecut asemenea momente în Deltă- cântam în jurul focului și țânțarii erau prietenoși, le plăcea de noi până la sânge:)

am dorit să fie sugestiv copil- ochi mic- suflet/trăire de copil
ochii unui copil sunt și magici, așa este

mulțumesc

celălalt?

asculți

vorbești

acum am observat că s-a (i)ntrodus ceva acolo
o fi căzut de la pel(i)can(ii) care s-au izbit de candelabrele alea

mulțam.